Numărul donatorilor de sânge care s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava s-a dublat în ultima săptămână, după tragedia din clubul Colectiv, transmite Mediafax.
Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Suceava, Maria Pilat, a declarat, vineri, că în ultimele cinci zile au donat sânge trei sute de persoane, majoritatea fiind elevi şi studenţi.
Ea a arătat că numărul de donatori s-a dublat, în condiţiile în care, în mod obişnuit, sunt în medie 30 de donatori pe zi, iar acum au fost, în medie, 60 de donatori zilnic.
Ea a spus că se aşteaptă ca şi săptămâna viitoare să se prezinte un număr la fel de mare de persoane, mai ales că deja s-au programat pentru a dona sânge mai mulţi elevi ai Colegiului Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava, dar şi angajaţi ai unor instituţii publice.
Pilat a mulţumit tuturor celor care au venit să doneze sânge, în special tinerilor care şi-au exprimat şi în acest fel solidaritatea faţă de victimele tragediei din clubul bucureştean.
La începutul acestei săptămâni, Maria Pilat a cerut celor care doresc să doneze sânge să se programeze, pentru a nu aglomera acest centru şi pentru a avea un număr constant de donatori pe o perioadă cât mai lungă, în condiţiile în care sângele recoltat este valabil o perioadă de 45 de zile.
Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Tiberius Brădăţan, a explicat atunci că pentru răniţii din clubul Colectiv refacerea este de durată şi că nevoia de sânge este pe o perioadă mai lungă, motiv pentru care este bine ca aceia care doresc să îi sprijine prin donarea de sânge să se programeze.
În urma incendiului care a avut loc în 30 octombrie, în clubul Colectiv, au murit 32 de persoane şi alte aproape 200 au fost rănite. În spitalele din Capitală erau internate, vineri, 127 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 65 în stare critică şi gravă.