Publicul lui Mircea Geoana, adunat de pesedisti pentru mitingurile de 1 mai de la Bucuresti si Craiova, a constat din sateni docili adusi din strafundurile Olteniei si din oraseni locuitori preponderent ai cartierelor periferice. O astfel de asistenta care nu aspira, din nefericire, dincolo de cateva firimituri primite pomana de la masa instaritilor bosi socialisti, reflecta la stadiu de microcosmos viziunea preferata a oligarhilor despre cetatenii tarii – o turma de oi usor de manat spre a fi tunsa ori de cate este nevoie.
Spre deosebire, Traian Basescu a decis sa ia calea Spaniei – devenita California europeana a zecilor de mii de romani care au dorit sa hotarasca singuri asupra sortii lor. La Madrid, metropola in care s-a stabilit o parte semnificativa de romani, numarul participantilor la miting a fost relativ sub asteptari – prea multi dintre ei vor fi preferat, in decursul anilor, sa se lase inghititi de lumea hispanica si sa intoarca spatele Romaniei si problemelor ei interminabile. Dar cei 10.000 de compatrioti care l-au intampinat pe presedintele suspendat in orasul valencian Castellon au creat o cu totul alta comunitate, reusind sa aduca o miniaturala lume romaneasca in mijlocul savorii mediteraneene. Legaturile lor cu tara de bastina continua sa fie puternice, astfel ca cei mai putin raman indiferenti la modul in care este guvernata Romania. Prin vizita sa, Basescu a reconfirmat ca doreste sa fie presedintele tuturor romanilor si nicidecum o marioneta incaputa pe mainile unor nababi pradatori, decisi a monopoliza spatiul politic.
Momentul a fost unul cat se poate de european. Pe parcursul campaniei electorale franceze, Nicholas Sarkozy a avut un demers similar, deplasandu-se la Londra pentru a se adresa direct miilor de tineri votanti francezi, plecati spre vibrantul centru economic britanic ca urmare a lipsei de perspective si locuri de munca din propria tara. In America, gestul lui Basescu de a intinde mana celor de regula dati uitarii nu ar mira pe nimeni, deoarece acolo actiunea face parte din instrumentarul electoral destinat mentinerii sentimentului ca arena politica apartine oamenilor cu adevarat dedicati care spera sa activeze in binele intregii societati. In Europa insa, prea multi politicieni vlaguiti sau miopi nu mai inteleg semnificatia unui asemenea gest, preferand sa ramana feriti de privirile multimii in spatele zidurilor unor impersonale cladiri din sticla si otel. Iesirea lor in mijlocul oamenilor este la fel de probabila ca o deplasare pe Marte, la bordul unei rachete.
O serie de politicieni europeni au plecat urechea la isteria retorica a lui Adrian Severin referitoare la fantasmagoricul neofascism est-european iminent ca urmare a solidaritatii dovedite de intelectuali de marca ai spatiului civic romanesc cu Traian Basescu. Nu in ultimul rand, responsabilii europeni s-au lasat pacaliti de alurile cosmopolite ale lui Tariceanu si Geoana, ignorand in mod inexplicabil pactul incheiat de cei doi cu Vadim Tudor, ale carui referinte de extremist notoriu par a nu mai conta catusi de putin.
Traian Basescu a meritat mai mult din partea Europei Occidentale. Din 2004, a depus repetate eforturi pentru ca reformele in justitie sa fie unele veridice si substantiale, nu doar de suprafata sau chiar simulate, salvand astfel UE de la ridiculitate. Demersurile principalilor sai adversari – Patriciu, Voiculescu si slugile lor politice si mediatice – denota determinarea acestora in privinta anihilarii tuturor reformelor si legilor menite a-i constrange pe influentii zilei la un comportament decent si rational.
Romanii din Castellon si-au parasit tara inclusiv din cauza acestei mahalale politice. Poate ca daca domnii Barroso, Rehn, Frattini si restul granzilor europeni ar decide sa-i viziteze pe acesti oameni si sa le asculte istorisirile ar renunta sa mai faca declaratii minimalizatoare la adresa crizei din Romania, prezentata pana acum drept simpla ciocnire dintre doua personalitati.
Saptamana trecuta, cu ocazia interviului acordat cotidianului de fata, Basescu a fost supus unui tir de intrebari dure. Domnia sa a raspuns deschis, chiar elegant, admitand ca a facut greseli si precizand ca nu cauta confruntarea cu Rusia. A demonstrat ca este un politician care nu se teme sa priveasca in oglinda, asa cum nu se teme nici de apropierea de oameni. In ceasul al doisprezecelea, eurocratii ar trebui sa renunte la a mai pleca urechea la afirmatiile adversarilor spiritului democratic, grabindu-se in schimb a asculta si intelege vocile reformatoare din Romania, altfel… s-ar putea sa constate curand ca s-au trezit prea tarziu.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
