1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialEfectele cutremurului de sâmbătă seară

Efectele cutremurului de sâmbătă seară

Alimentarea cu energie electrică a fost afectată, sâmbătă seară, în mai multe localităţi din judeţul Galaţi, în urma cutremurului de 5,7 grade pe scara Richter, produs în zona Vrancea, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, colonelul Cristinel Radu, a declarat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine la ora actuală, în zona de nord a judeţului sunt probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, fiind afecatate localităţi precum Lieşti, Frumuşiţa, Oancea, Folteşti şi Fârţăneşti.

Acesta a precizat că mai multe echipe ale Electrica se află la această oră în zonele afectate pentru remedierea defecţiunilor. Probleme au existat şi în municipiul Galaţi unde imediat după producerea seismului apa rece s-a oprit în mai multe cartiere, dar furnizarea acesteia s-a reluat în urmă cu puţin timp.

De asemenea, în municipiul Galaţi, şi la această oră reţelele de telefonie mobilă funcţionează destul de greu, apelarea unui număr de telefon necesitând încercări repetate.

Seismul de la ora 21,14, s-a produs la o adâncime de 39 kilometri, în Vrancea, a avut magnitudinea de 5,7 grade pe Richter şi a fost urmat de două replici, cu magnitudinea de 2,8 şi 3,3 grade pe scara Richter, produse la orele 22,24 şi, respectiv, 22,30, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

După primele măsurători, INFP indicase pentru cutremurul principal o magnitudine de 5,5, iar ulterior una de 5,6 grade.

Directorul general INFP, Constantin Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX că după seismul produs, sâmbătă seară, la ora 21,14, în Vrancea, nu sunt de aşteptat alte cutremure mari în zonă. Potrivit directorului INFP, seismul a fost unul oarecum atipic pentru zona Vrancea din punct de vedere al adâncimii.

Cutremurul a fost resimţit la Bucureşti şi în mai multe oraşe.

Acesta este cel mai mare cutremur ca magnitudine produs anul acesta în România. Anul trecut, la 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe Richter.

Cele mai citite

Noi detalii șocante ies la iveală în cazul Liam Payne

Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a murit pe 16 octombrie, după ce a căzut de la balconul camerei sale de hotel...

Procurorii sud-coreeni cer pedeapsă cu închisoarea pentru liderul Samsung, într-un dosar controversat

Președintele grupului Samsung Electronics Co., Lee Jae-yong, se confruntă cu o cerere de condamnare la cinci ani de închisoare, formulată de procurorii sud-coreeni în...

TikTok lansează măsuri pentru protejarea integrităţii alegerilor din România

În contextul alegerilor din România, TikTok anunţă o serie de iniţiative menite să combată dezinformarea şi să sprijine accesul utilizatorilor la informaţii corecte. TikTok subliniază,...
Ultima oră
Pe aceeași temă