O educatoare din Husi, aflata in stare de ebrietate, a fost scoasa din Gradinita 7 cu ajutorul Politiei, dupa ce a fost reclamata de catre conducerea institutiei. Prinsa sub influenta alcoolului, femeia a refuzat sa plece acasa, spunand ca ramane sa le predea celor mici.
Monica Ghiban are 24 de ani vechime ca educatoare si era de mai mult timp suspectata ca vine beata la serviciu.
"Luni am vazut-o ca iar este beata. I-am spus frumos ca poate sa mearga acasa sa se odihneasca si ii tine locul o colega. Mie mi-e mereu frica pentru copii. Se poate intampla orice in cazul asta. Atunci s-a suparat. A inceput sa tipe, sa strige, sa tranteasca usile, sa ne faca in toate felurile. Devenea agresiva si noi nu stiam cum sa o potolim, mai ales ca toti copiii dormeau. Am decis sa chem politia", ne-a spus Aurelia Cociu, directoarea Gradinitei 7.
In fata politistilor educatoarea a recunoscut ca a baut de la ora 3 dimineata. "Am procedat cu testarea cu fiola alcooltest a numitei Ghiban Monica, al carei reactiv s-a inverzit in proportie de 60%. Ghiban Monica declara verbal ca, in cursul zilei de 9.06.2008, in jurul orei 3 dimineata, a consumat bauturi alcoolice, dar nu poate preciza exact cantitatea consumata", au consemnat politistii in procesul-verbal. Intrebata despre motivele care au impins-o la acest gest, educatoarea a spus ca totul este o lucratura a directoarei. "Am 24 de ani vechime. Scandalul pleaca de la faptul ca actuala directoare vrea sa-mi ia postul si sa-l dea altcuiva. Imi vaneaza postul, acesta este adevarul. A chemat si politisti, pe care i-a impresionat cu vorbe. Nu este corect ca s-a procedat asa. Eu imi fac treaba bine la clasa", a spus educatoarea.