Olimpiada Micilor Bancheri este un concurs de educație financiară dedicat elevilor din ciclul primar și organizat de Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație, Revista Cutezătorii și Universitatea din București.
Educația financiară este un reper deosebit de important pentru Cosmin Vladimirescu, country manager MasterCard în România, „fiind un punct-cheie în strategia și valorile companiei la nivel internațional și mai ales pe plan local. Din acest motiv, sprijinirea acestei competiții, pentru al doilea an consecutiv, a reprezentat pentru noi o foarte bună oportunitate de a avea o contribuție în această zonă, mai ales că este vorba despre un proiect adresat copiilor din ciclul primar, atât de curioși și de dornici de a învăța cât mai multe lucruri. De altfel, MasterCard susține furnizarea manualelor de educație financiară copiilor înscriși la acest opțional. În plus, vorbim adesea despre ecartul dintre România și alte state membre ale UE, în termeni de adopție a plăților cu cardul, electronice sau digitale; acest ecart este semnificativ redus, dacă analizăm percepția cardului în rândul celor tineri. Aceștia înțeleg mult mai ușor beneficiile și utilitatea asociate utilizării cardurilor, de aceea credem că este esențial să îi încurajăm în înțelegerea aspectelor legate de plățile electronice și aprofundarea cunoștințelor lor.“
La ediția din acest an a Olimpiadei Micilor Bancheri au fost înscriși peste 4.500 de elevi din România (dublu față de anul trecut), dintre aceștia, 120 fiind selectați să participe la etapa finală, care a avut loc pe 6 mai. Au fost selectați patru câștigători, iar alți șase elevi au primit mențiuni, MasterCard acordând premiul pentru cel mai inovativ proiect.
Pentru copii a fost o provocare. Și-au testat „cunoștințele“, s-au simțit pentru un timp „mici bancheri“ gestionându-și singuri resursele, s-au distrat, unii au câștigat, alții doar au participat, dar cu siguranță cu toții au învățat ceva.
Am discutat cu câțiva „mici bancheri“, nu neapărat câștigători, încercând să văd ce i-a determinat să participe la această Olimpiadă, inedită pentru niște copii.
Desigur, toți mi-au spus că au dorit „să-și testeze forțele și cunoștințele“. Drancea Narcisa, 10 ani își dorește să participe și anul viitor, iar Fiță Alin, tot 10 ani, spune cu un mic regret în glas „Îmi doream să ies pe locul 1, 2, 3 sau să iau măcar menţiune dar, din păcate, nu am reușit. Totuşi, sunt mândru că am ajuns la Bucureşti şi am văzut atâtea locuri frumoase.“ Mult mai aplicată este Iftim Claudia, de 11 ani, care îmi spune hotărâtă: „În urma acestui concurs, am învăţat să calculez dobânda, am învăţat să nu mă dau bătută, să nu plâng și să nu las capul jos sau să fiu tristă, indiferent dacă am câştigat sau nu. Şi voi reveni la anul.“
Importanța educației financiare
L-am întrebat tot pe reprezentatul MasterCard de ce consideră că este important să începem educația financiară încă din ciclul primar și am aflat că ”deciziile financiare ne însoțesc zi de zi, începând de la simpla plată cu cardul pentru cumpărăturile zilnice și până la contractarea unui credit pentru casă. Pentru înțelegerea implicațiilor acestor decizii, educația financiară este absolut necesară, iar pentru a avea o bază solidă, ea trebuie să înceapă de la vârste cât mai mici. Învățând încă din școala primară despre bani, economisire sau plăți, copiii nu doar se familiarizează cu noțiunile financiare de bază, ci își însușesc, în același timp, premisele unui comportament financiar matur și responsabil.”
MasterCard sunt cei care susțin furnizarea manualelor școlare de educație financiară în ciclul primar, pentru ei rolul sistemului educațional fiind de a pregăti copiii pentru a deveni adulții de mâine, integrați în societate și cu un comportament responsabil. „Credem că introducerea acestei discipline în programa educațională va ajuta la dezvoltarea unei atitudini financiare responsabile și educate”, a conchis Vladimirescu.