La 11 martie s-a împlinit un an de când Japonia a fost lovită de o triplă tragedie: un cutremur, un tsunami şi un accident nuclear. Potrivit cifrelor anunţate de către Agenţia Naţională de Poliţie a ţării, marele cutremur din Japonia de Est a lăsat în urmă 3.305 de morţi şi 15.848 de dispăruţi – cea mai mare pierdere de vieţi cauzată de o catastrofă naturală în Japonia de la al doilea război mondial. Căutările celor dispăruţi – în special pe mare – continuă şi în prezent.
Numărul de clădiri afectate de cutremur sau tsunami include 128.582 distruse complet, 243.914 parţial distruse, 281 integral sau parţial arse, 33.056 inundate (17.806 mai sus de parter), iar 674.641 cu alte tipuri de daune. Aproximativ 320.000 de oameni şi-au pierdut casele, din care mai mult de 90% continuă să trăiască în locuinţe temporare. Locul în care îşi vor putea reconstrui casele rămâne indecis.
Marele cutremur Hanshin, care a lovit vestul Japoniei în 1995, a luat 6.343 vieţi, în parte pentru că străzile întortocheate ale oraşului au împiedicat accesul rapid al angajaţilor de la serviciile de urgenţă. După cutremur, oraşul a renăscut într-o formă extrem de diferită şi mai sigur.
În ciuda numeroaselor dificultăţi, recuperarea după cutremur a fost mai rapidă decât se aştepta: nu a existat nici un tsunami care să complice problemele şi eforturile de reconstrucţie s-au axat pe clădirile care s-au prăbuşit în timpul cutremurului. Mai mult decât atât, guvernul a asigurat o conducere puternică şi agenţiile oficiale au răspuns rapid, efectuând, printre altele, o curăţire rapidă a molozului.
Într-adevăr, în afară de problemele fiscale, eliminarea molozului este cel mai mare obstacol în procesul de reconstrucţie a oraşelor după un dezastru natu-ral peste tot în lume. Molozul produs în marele cutremur Hanshin a fost echivalent cu cantitatea de gunoi pe care Japonia o procesează în mod normal în aproximativ opt ani. Dificultăţi cum ar fi instalaţiile deteriorate de eliminare a deşeurilor au fost depăşite prin cooperarea dintre guvernele locale şi repartizarea sarcinilor. Şi, din fericire, planurile de a construi aeroportul Kobe pe o insulă artificială în apropiere de coastă a asigurat cerere pentru depozitele de deşeuri.
În Japonia, eliminarea deşeurilor se bazează în principal pe incinerare, dar utilizarea depozitelor de deşeuri în largul coastei a accelerat procesul de eliminare a deşeurilor din oraş. Chiar şi aşa, procesul de eliminare a deşeurilor a durat aproximativ trei ani, la un cost de 324,8 miliarde yeni pentru guvernul central.
În comparaţie cu anul 1995, când a avut loc marele cutremur Hanshin, reconstrucţia după cutremurul din Estul Japoniei se mişcă în ritmul melcului. Molozul din Japonia este echivalent cu cantitatea de deşeuri produsă în 11 de ani în prefectura Iwate şi 19 de ani în prefectura Miyagi – volume enorme, care depăşesc capacitatea de eliminare a deşeurilor a acestor regiuni. Costul de eliminare a deşeurilor, estimat la 776,7 miliarde yeni, va fi mai mult decât dublu faţă de costul de eliminare după marele cutremur Hanshin. Spre deosebire de curăţarea relativ rapidă după marele cutremur Hanshin, doar 5% din cantitatea totală de moloz creată de catastrofa de anul trecut a fost prelucrată până în prezent. Şantierele temporare pentru moloz din zonele afectate de cutremur sunt pline cu res-turi de materiale de construcţii şi aparate de uz casnic şi mobilier, care formează mici munţi ici şi colo, deoarece normele privind reciclarea instituite în anul 1995 impun colectarea selectivă. Mai mult decât atât, nu există planuri de a construi o insulă artificială cu ajutorul molozului, aşa cum s-a întâmplat cu aeroportul din Kobe.
Din cauza tsunamiului, o parte din deşeuri va fi preluată de valurile Oceanului Pacific, ajungând în Hawaii şi pe coasta de vest a Statelor Unite în aproximativ un an de zile. Dar prejudiciul cauzat de tsunami a determinat, de asemenea, întârzieri semnificative în procesul de reconstrucţie. Guvernele locale îşi fac griji referitor la cât de departe de zonele de coastă ar trebui să fie construite noile locuinţe, amplificând preocupările legate de viitor, pentru cei care sunt forţaţi să trăiască cu străini în locuinţe temporare într-o zonă necunoscută.
Dar principalul motiv pentru întârzierile din procesul de reconstrucţie este îngrijorarea cu privire la radiaţiile de la centrala nucleară Fukushima, care a fost distrusă în timpul catastrofei. Teama de contaminarea radioactivă a alimentat o puternică opoziţie în rândul locuitorilor din zonele care ar trebui să accepte molozul – chiar şi atunci când deşeurile proveneau din zone îndepărtate de Fukushima. În plus, deşi incinerarea scade foarte mult volumul de deşeuri, concentraţia de cesiu radioactiv a fost în creştere pe parcursul anului trecut, ceea ce îngreunează sarcina autorităţilor de a găsi locuri potrivite pentru eliminarea finală a deşeurilor.
Şefii guvernelor locale din diferite regiuni încearcă să convingă locuitorii să nu se teamă de radiaţii şi să permită dispersarea molozului în zonă. Dar inamicul nevăzut a stârnit multe preocupări – mai ales în rândul mamelor cu copii mici – care sunt mai degrabă de ordin psihologic decât legate de ştiinţă. Fiind singura victimă din lume a unui atac nuclear, alergia Japoniei la radiaţii este mai puternică decât oriunde altundeva. Cu toate acestea, cu excepţia circumstanţelor spe-ciale cauzate de catastrofa de la Fukushima, Japonia nu este singura ţară care trebuie să cureţe un dezastru înainte de a începe reconstrucţia. Thailanda, care la începutul acestui an a suferit inundaţii prelungite, se confruntă, de asemenea, cu nevoia de a înlătura molozul ca să înceapă lucrările de reconstrucţie. Măsurile de prevenire a inundaţiilor şi acţiunile de reparare a zonelor afectate din Bangkok nu pot începe până când molozul nu este eliminat. Haiti şi Noua Zeelandă s-au confruntat cu probleme similare.
Reconstrucţia constituie un tip special de proiect de lucrări publice. Eliminarea molozului, dat fiind caracterul de muncă intensivă, are un impact deosebit pentru crearea de locuri de muncă, cel puţin pe termen scurt. Se poate vorbi de o „economie a molozului”. Este formula inevitabilă pentru reconstrucţie, lopată cu lopată.
Yuriko Koike, fost Ministru al apărării şi Consilier naţional de securitate, este Preşedintele Consiliului executiv al Partidului Liberal Democrat nipon.
Copyright: Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org
