2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialEchipamente de 500.000 lei pentru maternităţile din Moldova

Echipamente de 500.000 lei pentru maternităţile din Moldova

Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași și Spitalul Orășenesc Hârlău au primit, luni, o donație de echipamente medicale în valoare de peste 100.000 de lei. Donația deschide seria unor dotări de peste 500.000 de lei, inițiate de Salvaţi Copiii în această săptămână, în care sunt incluse zece spitale din zona Moldovei.

„România se menţine și anul acesta pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalității infantile la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o rată de 9 la 1.000 de nou născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie. În regiunea Moldova, raportul este de circa 10,2 la mie, cu recorduri în județele Botoșani (12,4) și Bacău (12). În spatele cifrelor se află vieți umane, iar în maternitățile din România prea mulți copii dispar în primele săptămâni de viață”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii. 

O treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi prin echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.

„Fiecare aparat reprezintă o șansă în plus la viață pentru copiii născuți înainte de termen. O maternitate se poate lăuda cu cel mai bine pregătit personal medical, însă, atâta timp cât medicii lucrează cu aparatură învechită, pe alocuri nefuncțională, eforturile lor devin zadarnice. Iar acest fapt este valabil mai ales când vine vorba de prematuri: în cazul lor orice defecțiune a echipamentelor, orice complicație se poate dovedi fatală”, a declarat Marilena Țubucanu, șef al secției de neonatologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman.

În cursul anului 2013, Salvaţi Copiii a reuşit să doteze 18 maternități şi secţii de nou-născuți, iar în 2014, organizația va investi 2.730.000 de lei în dotarea altor 29 de maternități și secții de nou-născuți și dezvoltarea de programe de educaţie și suport pentru 5.000 de beneficiari din comunități defavorizate. 

„Salvați Copiii a reușit, în ultimii doi ani, să doteze câteva zeci de secții de nou-născuți cu echipamente specifice nașterilor premature. Acestea diferă de la spital la spital, în funcție de specificul fiecărei maternități în parte: singura constantă este prețul ridicat al acestor aparate, pe care spitalele din România, adesea neprioritare pentru bugetul de stat, nu și le pot permite, ceea ce automat se răsfrânge asupra pacientelor și copiilor abia veniți pe lume”, a povestit Andi Moisescu, președintele organizației Salvați Copiii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă