Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, într-o conferinţa organizată după participarea alături de premierul Victor Ponta la deschiderea anului şcolar la Târgul Jiu, că se gândeşte să întoarcă clasa pregătitoare la grădiniţe.
Citeşte şi
Ponta: Ne-am GRĂBIT cu CLASA ZERO. De la anul, vad CLASA PREGĂTITOARE la GRĂDINIŢĂ
Ecaterina Andornescu a afirmat că i-a părut „nespus de rău că cei ce au decis ca această clasă să meargă la şcoală şi nu la grădiniţă au greşit”.
Ministrul Educaţiei a subliniat că au fost întâmpinate foarte multe dificultăţi în pregătirea clasei zero: „în urmă cu două-trei luni nu exista nimic, nici bani, de aceea eforturile au fost extraordinare şi din partea guvernului (…) astăzi sunt bucuroasă că putem spune că (această, n. red.) clasă pregătitoare începe în condiţii optime.”
Ecaterina Andronescu a adăugat că, în colaborare cu Universitatea Politehnică, urmează să fie iniţiat un proiect ce are în vedere creşterea atractivităţii şcolii prin mijloace electronice.
„În 2001 a fost lansat proiectul de informatizare, acum se cuvine să începem o nouă etapă (…) punând la dispoziţie profesorilor dispozitive electronice de care au nevoie”, a afirmat Ecaterina Adronescu. Scopul unui astfel de proiect va fi acela de a crea un „manual electronic”
„La generaţiile foarte tinere, atarctivitatea pentru mijlocul electronic este fantastica şi nu putem să nu creştem atractivitatea şcolii prin acest proiect”, a precizat ministrul Educaţiei.
Peste trei milioane de elevi încep luni, la nivel naţional, anul şcolar 2012-2013, aproape 127.000 dintre aceştia fiind înscrişi la clasa pregătitoare, aşa cum arată datele centralizate de Ministerul Educaţiei.