Agricultorii germani solicită 16 milioane de euro despăgubiri din partea Uniunii Europene pentru prejudiciile legate de contaminarea în mai şi iunie cu bacteria E.coli, transmite AFP, potrivit Agerpres.
‘Germania a transmis ieri Comisiei Europene cifra de 16 milioane de euro‘, a precizat astăzi un purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii de la Berlin.
Ministrul a transmis un total al cifrelor reclamate de cele 16 state federale germane. Pe de altă parte, federaţia germană a agricultorilor Bauernverband a vorbit la începutul lui iunie despre o pierdere mult mai mare, de 50 de milioane de euro, legată de această criză, ‘cea mai gravă de după Cernobâl’ pentru sectorul legumicol.
Depistarea originii epidemiei de E.coli, ce a făcut 50 de morţi în Europa, a durat mai multe săptămâni, iar, între timp, mai multe legume au fost incriminate pe nedrept ca fiind sursa contaminării, mai ales castraveţii. Astfel, vânzările de castraveţi, dar şi de roşii şi salată, au scăzut drastic vreme de mai multe săptămâni.
Agricultorii spanioli au fost cei mai afectaţi de ‘dezertarea’ consumatorilor, primele suspiciuni planând asupra castraveţilor spanioli. Dar şi în cazul ibericilor, suma despăgubirilor solicitate din partea UE, 71 de milioane de euro, este de asemenea mult mai mică decât estimările iniţiale de pierderi de venit – de ordinul a 200 de milioane de euro.