19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialDusan, În locul lui Contra?

Dusan, În locul lui Contra?

Remiza înregistrată de FC Timişoara, scor 3-3, în deplasare, în faţa Gloriei Bistriţa l-a înnebunit pe preşedintele Marian Iancu, care a spus că-l va demite pe antrenorul Cosmin Contra.

Plecaţi cu gândul că vor obţine o victorie la Bistriţa, în etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I, care i-ar fi apropiat de liderul Oţelul Galaţi, bănăţenii nu au reuşit decât un egal, deşi au condus în două rânduri. Timişorenii au deschis scorul în minutul 18, prin Luchin, dar gazdele au egalat prin Velcovici, în minutul 53. Şase minute mai târziu, Zicu a adus din nou FC Timişoara în avantaj (2-1, ’56), iar Axente a mărit diferenţa la 3-1 (’67). Keita a redus din handicap, 2-3 (’72). În repriza secundă tabela a rămas neschimbată până în minutul 90, când acelaşi Keita a adus egalarea pentru Gloria Bistriţa după ce l-a surprins pe Pantilimon cu un lob din marginea careului de 16 metri.

Rezultatul l-a înfuriat pe preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu, care la emisiunile televizate de după meci i-a calificat pe jucători drept „indolenţi, nesimţiţi şi interesaţi doar de bani”, şi i-a găsit vinovaţi de eşecul de la Bistriţia atât pe unii jucători, „care se cred vedete”, cât şi pe preşedintele Gheorghe Chivorchian şi pe antrenorul Cosmin Contra. De asemenea, Iancu a ameninţat că va lua măsuri drastice la club pentru a schimba lucrurile, prima fiind demiterea lui Contra. Ieri, la rece, preşedintele Marian Iancu a postat un comunicat oficial pe site-ul clubului, în care a precizat că la televiziuni au fost arătate doar pasaje „răstălmăcite, inventate şi rupte din contex”. Iancu nu a revenit însă asupra deciziei sale de a-l înlocui pe Contra, dezvăluind că opţiunea sa este Dusan Uhrin pentru postul de principal la FC Timişoara. „În condiţiile în care va înţelege că a greşit când a făcut acele declaraţii (n.r. – Cosmin Contra), voi analiza suportul alb-violet pe care-l mai are, voi discuta cu autorităţile locale, iar în funcţie de acest lucru voi lua o hotărâre. Important este să comunic tuturor celor care iubesc această echipă că opţiunea mea personală este Dusan Uhrin. Consider important să le transmit lui Dan Alexa şi Valentin Velcea că în viziunea mea ei fac parte din viitorul acestui club ca antrenori principali. O spun pentru a-i motiva şi pentru a-i ruga să-şi completeze şi consolideze cunoştinţele în materie prin practică şi studiu”, a precizat Iancu.

Dusan vrea înapoi la Timişoara

Cehul Dusan Uhrin a mărturisit că a fost contactat telefonic de Daniel Stanciu, managerul echipei FC Timişoara, şi că şi-ar dori să lucreze din nou la echipa de pe Bega. „Nu mă ascund. Mi-aş dori să revin la Timişoara şi am discutat cu managerul lui Poli, dar aştept un telefon de la Marian Iancu. Aşa mi se pare normal pentru că dumnealui este patronul echipei”, a spus Dusan.

Cele mai citite

CNAIR anunță modernizarea Transfăgărășanului pentru prelungirea sezonului turistic

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) plănuiește modernizarea Transfăgărășanului, ceea ce va permite extinderea perioadei în care drumul este deschis circulației, a...

CNAIR anunță modernizarea Transfăgărășanului pentru prelungirea sezonului turistic

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) plănuiește modernizarea Transfăgărășanului, ceea ce va permite extinderea perioadei în care drumul este deschis circulației, a...

Record istoric negativ anunțat de Elena Lasconi. România împrumută 1,2 lei pentru fiecare 3 lei încasaţi

Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat pe Facebook că România va atinge un nivel record de împrumuturi în 2024, cu o sumă planificată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă