7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialDupă un puci eșuat, Dragnea își instaurează dictatura personală. Modelul Erdogan |...

După un puci eșuat, Dragnea își instaurează dictatura personală. Modelul Erdogan | OPINIE

Premierul Viktor Orbán a îngenuncheat Curtea Constituțio­nală din Ungaria cu ajutorul majorității parlamentare. Parlamentarii FIDESZ au schimbat legislația și au limitat drastic atribuțiile Curții. A folosit legitimitatea dată de votul popular pentru a orienta Ungaria către un regim autocrat, iliberal.

Cu toată opoziția Uniunii Europene, Orbán și-a consolidat puterea fără să fie deranjat de Bruxelles. În Turcia, țară cu tradiție despotică de sorginte orientală, lucrurile s-au petrecut mult mai brutal. După un puci militar eșuat, „sultanul“ Recep Tayyip Erdogan a dezlănțuit urgia. Prigoana adversarilor săi, reali sau închipuiți, în special din justiție, are drept scop instaurarea terorii în sânul societății, pe care Erdogan să-și clădească dictatura personală.

În România, Curtea Constituțională nici nu a fost anihilată cu ajutorul Parlamentului, nici nu a fost epurată în mod dictatorial. S-a predat de una singură noului stăpân, Liviu Dragnea. După ce a impus introducerea unui prag la abuzul în serviciu și a lăsat Parlamentului dreptul de a decide dacă o persoană condamnată penal mai poate ocupa funcții publice – ambele măsuri fiindu-i de folos șefului PSD –,  conducerea CCR a cenzurat opinia se­parată a unui magistrat constituțional și a adoptat o decizie care va face din asta o regulă. Un lucru de o gra­vitate foarte mare.

Curtea Constituțională ar trebui să fie instituția care să vegheze la respec­tarea jocului democratic din România. În schimb, CCR săvârșește ea însăși acte nedemocratice. Ceea ce se întâmplă zilele acestea în România este îngrijorător. Vedem cum instituțiile esențiale ale statului de drept se aliniază în spatele unui politician care vrea să-l distrugă.

Asta se întâmplă la doar câteva zile după ce Liviu Dragnea a fost relegitimat lider suprem al guvernării, după ce a scăpat, practic, de un puci politic organizat de cuplul Sorin Grindeanu-Victor Ponta. Cei doi au încercat să-i sufle lui Dragnea guvernul și partidul, dar au eșuat. Ieșit din această confruntare cu autoritatea conso­lidată, Curtea Constituțio­nală a intrat de bunăvoie sub aura sa de putere, un comportament instituțional tipic unui regim autocrat.

Democrația românească nu este astăzi în pericol de moarte, dar perspectivele nu sunt tocmai încurajatoare. Când Curtea Constituțio­nală manifestă tendințe dictatoriale, când joacă po­litic și nu se mai sinchisește să salveze aparențele, să mimeze echidistanța, lucrurile sunt foarte serioase.

Decizia majorității PSD-iste din CCR de a cenzura opi­niile separate ale judecătorilor constituționali are scopul de a-i intimida pe cei care vor mișca în front, de a-i sili să închidă ochii la viitoarele decizii dubioase ale CCR. Curtea poate deveni cheia cu care Liviu Dragnea să strângă șurubul, instrumentul cu care își va instaura regimul autoritar.

Ne vom lămuri în legătură cu intențiile lui Liviu Dragnea în perioada următoare. E foarte posibil să încerce să-i pedepsească pe cei care au încercat să-i sufle puterea. A acuzat deja că moţiunea de cenzură a fost o tentativă eşuată a unui grup po­litic şi de afaceri. Este vorba, bineînțeles, de grupul de interese din care face parte Victor Ponta. Șeful PSD a menționat numele omului de afaceri Constantin Iacov, apropiat de fostul premier. Sunt însă și nume mult mai sonore care au complotat împotriva lui Dragnea. Cu câteva zile înainte de declanșarea războiului în PSD, de pildă, Gabriel Oprea s-a întâlnit cu Sorin Grin­deanu. Presa a scris că i-a dus câte­va sticle de vin românesc. Deși a ieșit din prim-planul politicii, Gabriel Oprea este în continuare un politician plin de resurse. Și cu o dorință permanentă de a reveni. Membrii cama­rilei sale ocupă în continuare funcții importante. Ne referim la șefia serviciului secret al Armatei (generalul Marian Hăpău este șeful Direcției Generale de Informații a Apărării), magis­trați la Curtea Militară de Apel sau oameni influenți în Ministerul Apărării. A folosit Gabriel Oprea astfel de resurse în tentativa de debarcare a lui Liviu Dragnea? Cel mai probabil. Nu ar fi prima dată când DGIA a făcut jocurile politice ale fostului vicepremier. În mod inexplicabil, oamenii lui Dragnea din Guvern nu au făcut nimic să-i îndepărteze, iar în cele din urmă era să-l coste pe liderul PSD. 

O eventuală campanie de pedepsire a disidenților care au încercat să-l răstoarne de la putere îi va consolida poziția lui Liviu Dragnea, îi va întări regimul autocrat. Lucrul acesta nu se va întâmpla brutal, ca în cazul OUG 13/2017, ci treptat, aproape pe nesimțite. Pentru că acesta este stilul de conducere al lui Liviu Dragnea. Dictatorial. Așa a condus județul Teleorman, așa conduce PSD, așa va conduce și România. Dacă va avea ocazia să o facă cu adevărat. Nu mă refer doar la puterea economică, ci și la posibilitatea de a controla „statul profund“. Din păcate, sunt tot mai puține forțe democratice care să i se opună. Dacă până și Curtea Constituțională a început să ia decizii pentru a-i satisface interesele, România riscă să se îndrepte spre un regim de sorginte iliberală, ca în Ungaria.   

Silviu Sergiu
Silviu Sergiu
Studii: Licentiat al Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării (secția Jurnalism) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (promoția 2001); Master în ”Comunicare și relații publice” (specializarea ”Marketing politic”) din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București (promoția 2004); Masterand in ”Managementul instituțiilor de presă”, in cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Experiență profesională: Curierul național - redactor economic (aprilie 1998- octombrie 1998); Jurnalul național - redactor politic (1998- 2005); Evenimentul zilei - redactor politic (2005-2006), șef secție ”Politică internă” (2006-2008), editor coordonator (2008-2003), redactor șef-adjunct (2013- 2016); Senior editor "Romania libera" în prezent.
Cele mai citite

Studiu despre investitorii BVB: Creștere a portofoliilor mici, dar scădere a frecvenței tranzacțiilor

Investitorii de retail din România au adoptat o abordare mai precaută în 2024, orientându-se spre acțiuni mai stabile pe fondul volatilității pieței. Potrivit studiului Market...

ASF a adoptat noi măsuri privind reglementarea și autorizarea piețelor financiare nebancare

ASF urmărește consolidarea rezilienței operaționale pentru piețele financiare nebancare Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de măsuri pentru funcționarea piețelor financiare...

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...
Ultima oră
Pe aceeași temă