La inceput de an suntem inclinati sa privim spre viitor, dar in egala masura se cuvine sa ne aplecam si asupra trecutului. Asadar, sa ne intoarcem in timp si sa vedem ce era Romania exact in urma cu 30 de ani, aceasta la inceputul lui 1977…
Trecusera sase ani de la ministalinizarea culturala initiata de Ceausescu dupa intoarcerea sa din China si Coreea comunista iar efectele indoctrinarii incepusera sa se faca simtite. Totusi, furia sa indreptata impotriva satelor si oraselor tarii inca nu era manifestata. Avea sa vina insa cutremurul din 4 martie, punct de cotitura in istoria ceausismului. Vazand cum cazusera blocurile unul cate unul – desi pe atunci era in Africa -, s-a gandit ca ar putea sa faca si el acelasi lucru daramand case si biserici, tot ce statea in calea degetului criminal. Biserica Enei a fost prima jertfita dupa seismul din 1977. Si tot 1977 este anul grevei din Valea Jiului, al protestului Goma, Paraschiv etc.
Sa dam timpul inapoi cu 20 de ani… 1987. Tara era infometata, vlaguita, pervertita, speranta agoniza. Bucurestiul era devastat de demolari care loveau in nord si in sud, in est si in vest. Tot pe atunci, in luna mai, a venit pentru prima oara in tara Mihail Gorbaciov, omul insemnat pe crestet, care instalat de doi ani de zile la Kremlin lansase deja doua concepte care aveau sa faca istorie. Vizita lui in Romania ca sa vada in ce ape se scalda ursul carpatin a fost edificatoare si se poate spune ca de atunci zilele regimului Ceausescu au inceput sa fie numarate. Doar ca o asemenea numaratoare nu era accesibila bietului nostru muritor de foame, care nici macar nu indraznea sa-si inchipuie ca va mai scapa de regimul asupritor. Si tot 1987 este si anul marii revolte de la Brasov.
Sa dam timpul doar cu zece ani in urma. Suntem, asadar, in ianuarie 1997, moment crucial pentru tara, deoarece doar cu o luna si jumatate in urma puterea fusese cucerita de Conventia Democrata. Emil Constantinescu era presedinte, Victor Ciorbea, premier, Valerian Stan, seful Corpului de control al Guvernului. Fiindca intr-adevar si-a respectat functia, au iesit la iveala o serie de nereguli privitoare la unii dintre partenerii de guvernare, iar in acest fel alianta victorioasa in alegerile din noiembrie '86, de altminteri destul de fragila, a inceput sa scartaie. De fapt acela a fost inceputul sfarsitului. O data cu esecul CD, Romania se pregatea sa intre intr-o noua iarna pesedista…
A urmat insa revolutia portocalie. De unde ne asteptam mai putin a venit, sa zicem, salvarea. In 2007, Romania intra in Uniunea Europeana, indiferent daca este sau nu cu adevarat pregatita pentru o asemenea promovare. I-a revenit presedintelui Basescu demnitatea de a patrona acest moment istoric. Daca am fi sceptici, am spune ca oricine aflat la conducerea tarii, capabil sau incapabil, ticalos sau cinstit, prefacut sau sincer, ar fi facut acelasi lucru. Aceasta fiindca acum in istorie nu mai avem mari personalitati iar toate hotararile care se iau par ca vin cumva de la sine, au un aer impersonal si nu angajeaza pe nimeni. Totusi, nu-i chiar asa. Bunaoara, nu pot sa cred ca un Adrian Nastase presedinte al Romaniei ar fi citit in Parlament raportul de condamnare a comunismului, asa cum a facut Traian Basescu. Lectura acestuia nu a fost doar o bifare a unui punct din agenda de lucru prezidentiala, ci a separat apele in istoria noastra contemporana. Separarea apelor, dar la un alt nivel, e realizata si de executia sinistrului dictator Saddam Hussein, fapt la fel de neimaginat doar in urma cu cativa ani. E clar ca nu mai exista drum de intoarcere.
