Indaratul referendumului transnistrean consumat la 17 septembrie analistii politici specializati pe zona au identificat un conflict de mari proportii intre vechea garda, fidela nucleului de putere al lui Igor Smirnov, componenta a valului traditional kaghebist, si noul val de politicieni fara prejudecati procomuniste. Sunt tineri, pragmatici, experti in economie si politica, motivati de frustrarile secesiunii si dornici de deschidere. Si mai ales, vor puterea.
Cu doar cativa ani in urma, holdingul Sheriff – ce si-a diversificat obiectul de activitate, cuprinzand pe rand comert en-gros si en-detail, combustibili si lubrifianti, telecomunicatii si concentrare de mass-media, constructii si imobiliare – si, nu in ultimul rand s-a implicat in politica – a sprijinit infiintarea unei miscari politice dinamice, numita „Obnovlenie” („Renovarea”), care a inceput sa militeze activ pentru independenta, liberalizarea totala a economiei si pentru limitarea puterii prezidentiale. La alegerile parlamentare din decembrie 2005, „Obnovlenie” a obtinut majoritatea confortabila pentru trecerea legilor favorabile lor. Practic, a zdrobit vechea garda, fidela lui Igor Smirnov, si l-a inlaturat fara menajamente pe supusul smirnovist Grigore Maracuta. In locul lui, Evgheni Sevciuk a inceput reformarea chiar a institutiei parlamentare, Sovietul Suprem: a eliminat functionarii promovati politic si s-a inconjurat de tineri absolventi de facultati de stiinte politice, bine ancorati in realitatea politica regionala. Cu mare putere de munca, i se reproseaza ca e necasatorit, n-are timp pentru femei si isi domina perfect mecanismele din propriul partid. El si grupul pragmatic din jurul sau – si, implicit, de la Sheriff – stiu foarte bine ca pentru succesul lor aprobarea Moscovei e vitala. Astfel, Sevciuk a inceput sa apara mai des in capitala rusa.
Activitatea tinerilor reformatori sprijiniti de fortele economice i-a speriat pe dinozaurii puterii de la Tiraspol si pe sprijinitorii lor din Rusia. Contactele preferentiale ale lui Sevciuk cu „curatorii” rusi ai Transnistriei au fost intelese de „dinozauri” ca un sever avertisment: daca tinerii au bani si intrare la Kremlin, ii vor arunca pe veterani la gunoi. Smirnov si suita lui au vazut primejdia pierderii puterii, asa ca au pornit ofensiva pe canalele traditionale moscovito-tiraspolene.
Conducatorul intereselor vechii garzi smirnoviste, deputatul din Duma de Stat Viktor Alksnis, a prezentat in Duma un raport special ii care acuza pe Sevciuk si firma Sheriff de pregatirea unei lovituri de stat la Tiraspol. Scopul tinerilor de a limita puterea prezidentiala a devenit motivul principal al actiunilor vechii garzi: „Trocul e simplu, spune Alksnis, Chisinaul va permite legalizarea afacerilor holdingului Sheriff, iar liderii acestuia vor promova o aterizare lina in Moldova”.
Dar cariera politica a oricarui politician poate fi intrerupta brutal daca merge impotriva intereselor vechii garzi. De aceea, si tinerii lui Sevciuk au trecut la o ofensiva fara precedent: bazandu-se pe documentele comisiei parlamentare de privatizare, Sevciuk a aratat interesele personale ale lui Alksnis in termocentrala de la Dnistrovsk. Tot el a informat Procuratura Generala a Rusiei, dar aceasta, ciudat, nu a inceput cercetarea penala.
Cand la Moscova s-a nascut ideea referendumului, acum sase luni, conservatorii si reformatorii erau gata de infruntare. Moscova avea nevoie de referendum ca mijloc de presiune asupra Chisinaului si Kievului, dar liderii transnistreni au inteles imediat ce capital politic personal se poate obtine de aici: reformatorii pot obtine recunoasterea, precum si legalizarea afacerilor; vechea garda utiliza referendumul pentru compromiterea definitiva a relatiilor cu Moldova si pentru pastrarea statu-quo-ului.
Ambii au dorit organizarea exclusiva a referendumului, cautand sa castige puncte pentru alegerile prezidentiale din 10 decembrie 2006. Atat Smirnov, cat si Sevciuk s-au dorit proclamati „omul referendumului”. Prima lupta a fost castigata de Sevciuk: el a impus formularea in intrebari, alaturi de „alipirea la Rusia”, cuvantul „independenta”.
In schimb, Smirnov a obtinut de la aliatii moscoviti dreptul de a organiza referendumul, in timp ce Sevciuk a fost chemat la Moscova si sfatuit „sa nu-si bage nasul in oala”. Apoi a fost creata la Tiraspol Miscarea de unire cu Rusia, condusa de veteranul Valeri Litkai, omul lui Smirnov, sponsorii miscarii fiind politicienii rusi cu participatii in privatizarile intreprinderilor traditionale, considerand ca astfel vor tine piept „rebelilor” de la Sheriff. In timpul referendumului lupta propagandistica din presa l-a scos in evidenta mult mai mult pe Smirnov decat pe oponentul sau, iar la Moscova, mass-media ruse au primit indicatii precise: nimeni sa nu-l pomeneasca pe Sevciuk. A doua zi, Smirnov a pozat in invingator. A anuntat reforme serioase, inclusiv infiintarea postului de prim-ministru. Acest pas este considerat de experti ca o parcare in planul doi a oponentului sau. Un Sevciuk prim-ministru nu mai poate fi contracandidat la Presedintie. „Si Rusia e republica prezidentiala, iar Transnistria nu poate fi altfel, clameaza Smirnov, asa ca voi folosi toate prerogativele din Constitutie ca sa indeplinesc dorintele poporului”. Viziunea lui Smirnov presupune ca axa de putere Presedintia.
Practic, cu referendumul de saptamana trecuta, s-a declansat cea mai dura campanie electorala din centrul acestui teritoriu de conflict inghetat care este Transnistria.
