Nivelul radiaţiilor în sătucul de munte Iitate este mai mare decât cel măsurat în imediata apropiere a Cernobîlului, după explozia reactoarelor. Evacuarea lui a fost un proces extrem de dureros pentru săteni, iar oamenii se tem mai mult de relocare decât de radiaţii, relatează ziarul german Der Spiegel, în ediţia online.
Mieko Okubo, una din sătence, încă se mai întreabă de ce nu a fost mai atentă la semne. De ce nu a observat din timp schimbările prin care trecea socrul ei, Fumio, în vârstă de 102 ani.
Pe 11 aprilie, Fumio şi-a întrebat nora: „Chiar trebuie să plecăm din Iitate?”.
„Aşa au spus la televizor”, a venit răspunsul femeii. Acum, regretă că nu a înţeles sensul întrebării socrului ei.
În dimineaţa următoare, Mieko s-a trezit la 5 dimineaţa şi a pregătit micul dejun. Când n-a auzit nici un zgmomot din camera socrului ei, a aşteptat trei ore şi a împins uşa dormitorului.
Fumio Okubo se spânzurase în camera lui.
Bătrânul trăise întreaga viaţă în Iitate. După moartea lui, Mieko a blestemat TEPCO, operatorul centralei nucleare de la Fukushima.
După primele explozii de la centrală, oamenii au ieşit pe câmp şi au început să lucreze. Nimeni nu îi prevenise în legătură cu radiaţiile.
Pe 22 aprilie, guvernul a anunţat că oamenii din Iitate trebuie să-şi părăsească satul. Înainte de Fukushima, 7000 de japonezi trăiau în sat. Acum sunt numai 3.000.
Într-o duminică, femeile însărcinate şi copiii au fost evacuaţi. Şeful echipelor de evacuare, Shuichi Sato, speră că oamenii vor coopera. El nu are mjloacele legale să-i oblige.
„Oamenii aceştia s-au născut aici. Asta e casa lor. Şi nici măcar nu le putem spune când se vor putea întoarce „, spune Sato, citat de Der Spiegel.
Înainte de dezastru, Iitato fusese acceptat într-o asociaţie a celor mai frumoase sate japoneze. Motto-ul lui este: „Madei” (Să fii grijuliu”).
„Cu fiecare zi care a trecut de la dezastru, este din ce în ce mai greu. Eu sunt responsabil de viaţa tuturor celor din sat”, spune primarul Norio Kanno. El a luptat din greu pentru ca tinerii să rămână în sat. Acum, este furios pe guvern, pentru evacuare.
„Ei spun: cât timp au un acoperiş deasupra capului, sunt protejaţi de radiaţii şi au mâncare, totul e grozav. Dar nu e aşa: oamenii sunt legaţi de Iitate. TEPCO e responsabil pentru pierderea lor„. Ministerul Economiei, Comerţului şi Industriei încearcă să ţină sub control murmurul oamenilor şi nemulţumirile lor, notează ziarul german.
Kayoko şi Hideyoshi Kasegawa erau fermieri şi îşi câştigau traiul din vânzarea laptelui. Cele 24 de vaci ale familiei sunt mulse în fiecare zi, numai pentru ca laptele să fie aruncat. Acum, cei doi soţi caută pe cineva care să le sacrifice. „Să le omorâm şi să le îngropăm noi înşine e prea mult pentru noi„, explică Kayoko.
107 bătrâni au hotărât să rămână în sat. Primarul s-a ocupat de toate aranjamentele. Oamenii vor locui într-un cămin, iar, o dată pe săptămână, li se vor aduce provizii din oraş.
La 20 de ani după tragedia de la Cernobîl, Naţiunile Unite au publicat un raport în care au arătat că oamenii care s-au întors să locuiască în casele cândva evacuate sufereau că şi-au pierdut stilul de viaţă şi credeau că sunt blestemaţi să moară, aşa că s-au îngropat în alcool şi în tutun.
Cei mai mulţi săteni sunt traumatizaţi, pentru că nu ştiu ce vor face de acum înainte, spun oamenii de la organizaţia de ajutorare Heart Rescue.
Acum, Mieko Okubo încearcă să-şi continue viaţa. Soţul ei a fost diagnosticat cu cancer la pancreas anul trecut. El este în spital, la Niigata, la patru ore de condus de Iitate.
Mieko nu i-a spus nimic soţului ei despre evacuarea satului sau despre moartea tatălui ei. Nu vrea să-i amărească ultimele clipe. Ea îi vorbeşte despre lucruri care nu mai există. El încă crede că Iitate îl aşteaptă.
