1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialDupă ce patru americani au fost ucişi, trei români au fost răpiţi...

După ce patru americani au fost ucişi, trei români au fost răpiţi în Marea Arabiei

688 de ostateci şi 31 de nave – aceasta era prada care se afla, la sfârşitul săptămânii trecute, în mâinile piraţilor somalezi. De luni, numărul ostatecilor a crescut cu 23 de oameni – echipajul navei MV Dover. Trei dintre aceştia sunt români.

„În jurul orei 6, în ziua de 28 februarie, cargoul MV Dover a fost capturat de piraţi în nordul Mării Arabe”. Scurt şi la obiect – acesta este stilul comunicatelor EUNAVFOR (Forţele Navale ale Uniunii Europene în Somalia), care s-au înteţit din păcate în ultimile luni.

Vasul pe care navigau cei trei români se afla sub pavilion panamez şi este înregistrat în Grecia, şi pornise din Saleem, în Yemen, cu destinaţia Port Quasim în Pakistan. Încărcătura nu este cunoscută, şi încă nu a fost stabilit contactul cu nava.

În aceeaşi zi a fost capturat şi un iaht danez cu şapte persoane la bord – un cuplu, cei trei copii ai acestora şi două ajutoare. Deşi cunoşteau posibilele riscuri, danezii s-au aventurat în Marea Arabiei simţindu-se oarecum în siguranţă, având contact permanent cu EUNAVFOR şi, conform propriilor relatări de pe un blog de călătorie, stabilind din timp un plan anti-piraţi. Acesta se pare însă că nu a funcţionat.

EUNAVFOR caută acul în carul cu fân

Marea Arabiei, care are o suprafaţă cât întreaga Europă, este patrulată de şapte nave de război europene şi survolată zilnic de avioane de recunoaştere. Cum piraţii operează cu nave mici şi rapide, şansele de intervenţie în cazul unei răpiri sunt în general mici, şi de obicei EUNAVFOR nu intervine făcând uz de forţă, pentru a nu pune în pericol vieţile ostatecilor.

Pirateria a luat amploare la mijlocul anilor 2000. Având ca bază de operaţii Somalia, un stat dominat de anarhie în urma războiului civil care persistă din 1991, piraţii obişnuiesc să captureze vase mari, cu încărcătură valoroasă, cerând apoi răscumpărarea proprietarilor navelor cu sume care pot atinge 3 milioane de dolari. Cum în Somalia venitul pe cap de locuitor este de circa 600 de dolari pe an, pirateria este – şi va rămâne, probabil, pentru multă vreme – o sursă mai mult decât profitabilă de venituri.

Actualitate. Răpiri în 2011

15 ianuarie: piraţi somalezi răpesc nava Samho Jewelry. Un distrugător sud-coreean îi urmăreşte pe piraţi şi un comando abordează nava răpită. Opt piraţi sunt ucişi şi întreg echipajul eliberat.

28 ianuarie: într-o luptă navală, o fregată indiană ucide 10 piraţi şi răneşte alţi 15, eliberând 20 de ostateci.

5 februarie: o altă fregată indiană capturează 28 de piraţi şi eliberează 22 de ostateci de pe un vas de pescuit thailandez

20 februarie: piraţii ucid patru ostateci americani pe iahtul acestora.

Cele mai citite

Elon Musk țintește shema de personal „supraîncărcată” de la Banca Federală a SUA

Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume și viitorul lider al Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală din administrația Trump, a lansat critici dure la...

Valeriu Iftime renunță la funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Valeriu Iftime, președintele organizației PNL Botoșani, a decis să renunțe la funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal. Demisia a fost oficializată în cadrul...

Cosmin Matei şi-a prelungit contractul cu clubul de fotbal Sepsi OSK

Cosmin Matei, mijlocașul în vârstă de 33 de ani, și-a prelungit contractul cu Sepsi OSK până în vara anului 2026, cu opțiune de prelungire...
Ultima oră
Pe aceeași temă