7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialDulgheru: "Suportul publicului te ajută mereu." Ce fotbalist a aplaudat-o din tribune

Dulgheru: „Suportul publicului te ajută mereu.” Ce fotbalist a aplaudat-o din tribune

Alexandra Dulgheru a spus, după eliminarea franțuzoaicei Alize Cornet, la Doha, că a avut un meci dificil, dar că s-a bucurat de sprijinul publicului. Românca le-a mulțumit fanilor la final, în tribune aflându-se și un fotbalist care a părăsit de curând clubul Steaua.

"Am crampe, am jucat mult. Ştiu că Alize este o mare luptătoare, am încercat să mă bucur de acest meci, ştiam că trebuie să lupt mult. Am făcut câteva puncte formidabile", a declarat Dulgheru, conform Mediafax.

După meciul cu Alize Cornet, Alexandra Dulgheru a mers în tribună, pentru a le mulţumi fanilor români care au susţinut-o. "Am fost după meci şi le-am mulţumit, suportul publicului te ajută mereu. Sper să mă susţină şi mâine", a spus Dulgheru.

Citește și Alexandra Dulgheru a dat lovitura la Doha. Pe cine a eliminat în primul tur

La meci a fost prezent şi fostul atacant stelist Claudiu Keşeru, care a semnat săptămâna trecută cu echipa Al Gharafa din Qatar.

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 94 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, pe sportiva franceză Alize Cornet, locul 24 WTA, şi s-a calificat în turul doi al turneului de categorie Premier de la Doha, cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari. Dulgheru, venită din calificări, a avut nevoie de două ore şi 30 de minute pentru a se impune în meciul cu Alize Cornet.

În turul doi, Dulgheru o va întâlni, miercuri, pe sportiva daneză Caroline Wozniacki, a treia favorită şi locul cinci WTA. Pentru prezenţa în turul doi, Dulgheru va primi un cec de 10.240 de dolari şi 55 de puncte WTA.

La Doha ar fi trebuit să participe şi Simona Halep, deţinătoarea trofeului, dar ea a renunţat să-şi apere titlul, după ce a câştigat, sâmbătă, turneul de la Dubai.

Cele mai citite

Wizz Air mută unele zboruri pe Aeroportul București Băneasa începând cu ianuarie 2025

Wizz Air a anunțat că, începând cu 15 ianuarie 2025, unele zboruri operate din București vor fi transferate de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Turiștii străini au cheltuit, în medie, aproape 3.000 de lei/persoană în România, în primele nouă luni ale anului

Avionul a fost principalul mijloc de transport utilizat de turiști, urmat de autoturisme proprii, autocare și autobuze Turiștii nerezidenți cazați în structura de cazare turistică...
Ultima oră
Pe aceeași temă