Capul de afiş al etapei 29 este derby-ul din Ghencea unde Steaua va întâlni FC Timişoara. Precedentele a două întâlniri de pe terenul roş-albaştrilor dintre cele două formaţii s-au încheiat la egalitate, 1-1 şi 2-2.
Steliştii sunt obligaţi să învingă pentru a se revanşa faţă de suporteri după înfrângerea umilitoare din Giuleşti împotriva Rapi-dului (1-5). De partea cealaltă Timişoara vine în Ghencea tot cu gândul la victorie, pentru a recupera punctele cedate pe teren propriu, în tur, contra elevilor lui Mihai Stoichiţă
(0-1). Tradiţia este însă de partea gazdelor, care nu au pierdut în faţa bănăţenilor din august 2002. „Violeţii”, pregătiţi atunci de actualul manager al Stelei, Basarab Panduru, s-au impus cu 1-0 printr-un gol marcat de către Mihai Nicolae, în minutul 36, din penalty. Timişorenii au mai reuşit de-a lungul istoriei încă două victorii în Ghencea, în 1956 şi 1957, în timp ce Steaua s-a impus în 32 de partide.
Până la derby-ul din Ghencea microbiştii se pot încălzi cu duelurile de pe malurile Dunării. La Galaţi, Oţelul va întâlni Rapid, în timp ce la Drobeta Turnu Severin, Universitatea Craiova va primi vizita campioanei României, Unirea Urziceni.
Lupta pentru evitarea retro-gradării va continua cu alte două confruntări interesante. Astra (locul 13) va întâlni Ceahlăul (locul 17) la Piatra Neamţ, iar Gaz Metan Mediaş (locul 12) va juca pe teren propriu împotriva Gloriei Bistriţa (locul 11).