De două ori aur pentru România la Campionatul European de scrimă de la Zagreb. În întrecerile individuale, Ana Maria Brânză, la spadă, şi Tiberiu Dolniceanu, la sabie, au reuşit să urce drapelul României pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Prima care a cucerit aurul a fost Ana Maria Brânză, iar echipa feminină de spadă a României a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de la Zagreb din Croaţia. Aceasta este a treia medalie obţinută de delegaţia României.
”Vreau să vă multumesc atât vouă cât şi celor care ne-au susţinut, pentru toate mesajele după medalia de aur de la individual şi vreau să credeţi şi dumneavoastră aşa cum credem noi că medalia de argint a fost una câştigată şi nu a fost un aur pierdut în proba pe echipe. Suntem o echipă tânără, probabil că lipsa de experienţă ne-a costat aurul de data aceasta, dar cu siguranţă o să creştem şi mai avem multe de spus”, a afirmat Ana Maria Brânză, pentru B1 TV.
Tiberiu Dolniceanu este primul sportiv din România care câştigă medalia de aur la Campionatele Europene de sabie.
”Două medalii de aur la care probabil că nimeni nu se aştepta, mai ales la sabie băieţi, nici eu nu mă aşteptam. Am prins o zi bună, am tras foarte bine şi mă gândeam ca într-o bună zi o să scot o medalie la un Campionat European sau mondial la individual”, a declarat Dolniceanu.
Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Ana Pascu, este mândră de performanţa sportivilor români.
”Îmi face mare placere să fiu aici alaturi de copiii astia minunati. A fost un campionat eurpean extraordinar de greu, dar după cum vedeţi, extraordinar de frumos pentru noi. România a venit pe locul trei pe naţiuni, cu două medalii de aur şi una de argint, şi bineînţeles că ne dorim din suflet să se întâmple acelaşi lucru. Ei sunt nişte bravi, sunt nişte eroi”, a declarat Pascu.
Din echipa Tricolorilor fac parte Ana Maria Brânză, Simona Popa Deac, Maria Udrea şi Amalia Tătăran la feminin şi Ciprian Gălăţanu, Tiberiu Dolniceanu şi Alin Badea la masculin.