Citatul de mai sus aparţine unui profesor de drept pe nume Gheorghe Iancu şi apare într-o înregistrare în care un student îl întreabă de ce i-a dat o notă mică. Dialogul începe abrupt, profesorul demarează cu „Hai, valea!” şi când celălalt îi spune că are şi el drepturi îi aruncă un „Du-te, bă, d-aici, că n‑ai nici un drept!”.
Până aici e doar bădărănie, unde devine o chestiune de interes public e punctul următor: Gheorghe Iancu este nominalizarea PDL pentru Avocatul Poporului. Înţelegeţi absurdul situaţiei: Avocatul Poporului este o instituţie frumoasă, pe care am adoptat-o de la scandinavi şi care ar trebui să fie un fel de ultimă instanţă la care apelează cetăţeanul simplu atunci când alte instituţii nu îi respectă drepturile. Avocatul Poporului e un fel de pansament pe rană, îţi cauţi acolo drepturile. Şi partidul de guvernământ ne propune un tip care la o simplă cerere de justificare a unei note răspunde „N-ai nici un drept”. Bine, asta nu e singura problemă a lui Gheorghe Iancu, presa mai scrie că a fost cercetat pentru violenţă şi în general abuzează de funcţia sa de profesor.
Până acum, a mai lucrat la Autoritatea Electorală şi tot la Avocatul Poporului, ceea ce cam explică de ce aceste două instituţii au în general performanţe catastrofale. Dar nominalizarea sa arată diluarea noţiunii de onorabilitate, de frecventabilitate. Acest gen de instituţii – cum sunt Avocatul Poporului, CNA, Autoritatea Electorală, diverse comisii de supraveghere – se bazează pe o prezumţie simplă de onorabilitate: oamenii sunt numiţi politic, dar ei în sine ar trebui să impună respect. Fără această barieră de onorabilitate, degeaba importăm instituţii drăguţe de la scandinavi, ar trebui să importăm şi suedezi să le conducă. Victor Ponta a propus acum câteva zile aducerea unor vameşi din Anglia şi Olanda ca să umple golurile lăsate de cei arestaţi. Asta pe logica: degeaba cumpărăm echipamente Schengen dacă oamenii care le manevrează sunt aceiaşi. Ideea nu e proastă, şi parcă Alina Mungiu-Pippidi a propus-o aici în România liberă cu ceva vreme în urmă, dar e doar o soluţie pe termen scurt, nu putem importa oamenii altora să ne facă mereu treaba. Pe termen lung, nu ar trebui să abandonăm bariera invizibilă de onorabilitate, care face diferenţa între societăţile civilizate şi societăţile care eşuează mereu în a se civiliza.
Din păcate, anul electoral care se apropie nu sună deloc bine din acest punct de vedere. Gigi Becali se autopropune într-o alianţă cu PDL şi mai mulţi granzi ai partidului au sărit repede să declare că nu ar trebui exclusă această variantă, vocea purtătorului de cuvânt oficial Sever Voinescu, care a exclus ideea, nici nu s-a mai auzit. Radu Berceanu iar a alunecat în sofisme: „Dacă spui că partidul nu e frecventabil, înseamnă că electoratul respectiv nu e frecventabil. Nu cred că e normal într-o democraţie să pui bariere unui partid, unui electorat”. Ba exact asta e normal într‑o democraţie normală la cap, să pui bariere între ce este onorabil şi ce nu este onorabil. Altfel, după logica Berceanu te-ai alia şi cu Hitler, că şi el a luat nişte voturi (deşi nu a avut niciodată o majoritate în alegeri libere, aşa cum spune mitul politic).
Într-o logică politică ce tinde spre bipolarism, nu e clar de ce s-ar alia PDL cu partiduleţe mici şi nefrecventabile, costul de imagine şi demobilizare e mai mare decât câştigul potenţial. De cealaltă parte, USL tocmai află pe pielea sa că, dacă te târguieşti cu Dan Voiculescu, acesta va cere mult, fiind convins că el face şi desface agenda publică, că doar de asta s-au aliat cu el, nu? De fapt, în afară să-i permită lui Crin Antonescu să negocieze o uniune de la egal la egal cu PSD, nu am înţeles ce nevoie aveau de Voiculescu. De la alianţa asta, Crin Antonescu a fost obligat să joace în defensivă, nu e frumos să o dai afară pe Mona Muscă pentru că a fost informatoare şi apoi să te aliezi cu unul dintre puţinii securişti cu patalama. Aşa se întâmplă când defilezi cu principiile doar de ochii lumii: uneori lumea îţi aduce aminte de ele. În rest, televiziunile lui Dan Voiculescu sunt apă de ploaie în acest context: ce ar putea să facă Antena 3, să schimbe taberele şi să-l susţină pe Traian Băsescu? Ar fi prea mult, chiar şi pentru ei. Deci, Crin Antonescu şi Victor Ponta au plătit foarte scump ceva ce aveau oricum gratis şi acum încep să-şi dea seama de asta.
Din păcate pentru noi toţi, am reuşit să facem un subiect de conflict ieftin şi din aniversarea Regelui Mihai. Până şi Ion Iliescu a spus că omul merită respectul Parlamentului şi al nostru, al tuturor. Asta e până la urmă victoria morală a anului 2011 împotriva anului 1990. Doar Traian Băsescu a ales să fie ultimul fesenist în viaţă şi o ţine langa cu „ex-regele” care e trădător şi vândut ruşilor. Cum PDL e obositor de disciplinat chiar şi când e vorba de prostii colosale, şefii parlamentari ai partidului s-au făcut de râs. Apoi l-au tras de urechi pe Toader Paleologu pentru că l-a apărat pe rege în Parlament, parese că ar fi trebuit să protesteze în forurile interne ale partidului. Dar tocmai la Parlament era discuţia şi e ridicol acum să nu lăsăm parlamentarii să aibă opinii politice pe astfel de subiecte. Când s-a decis PDL să divorţeze instituţia monarhică de curentele popular, creştin-democrat şi conservator pe care pretinde să le reprezinte în România? Normal ar fi fost ca un partid care îşi ştie identitatea să-i spună lui Traian Băsescu că războiul dus de el împotriva Regelui Mihai este unul personal, care nu priveşte partidul. Deci Paleologu s-a trezit deviaţionist: a mers înainte când partidul a cotit-o fără semnalizare.
E drept că parcă nici Casa Regală nu mai ştie foarte limpede ce este onorabil şi ce nu este. Altfel nu ar fi ales Principesa Margareta şi Principele Radu să apară la Antena 3 într-o emisiune ştiută pentru partizanat şi atmosferă isterică. Când reprezinţi o Casă Regală şi pretinzi respect naţional, nu te faci frate cu necuratul ca să treci puntea. Pur şi simplu Casa Regală nu are asemenea punţi de trecut, putea să ignore superior bădărănia majorităţii parlamentare şi ar fi ieşit în câştig. Radu Duda trebuie să înţeleagă că lumea nu îl confundă pe el cu Regele Mihai şi dacă monarhul nu vrea să apară în public, un nechezol prea prezent mai rău strică decât face bine. Atitudinea prea partizană a principelui ilustrează foarte bine motivul pentru care eu personal rămân republican, deşi am un imens respect pentru ce a făcut monarhia pentru România şi pentru persoana Regelui Mihai: pur şi simplu, un şef ereditar al statului într-o societate sfâşiată de partizanat s-ar situa în una dintre tabere şi mai degrabă ar prelungi conflictul (fără limită de mandat) decât să contribuie la stingerea lui. România de azi nu mai e România semifeudală pe care Carol I a dominat-o peste 40 de ani şi a tras-o de păr spre modernizare. Dar asta nu ar trebui să ne împiedice în a promova un principiu de bază al acelei lumi tradiţionale: onorabilitatea.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
