Ministerul Educaţiei Naționale este instituţia care stabileşte obiectivele şi coordonează formarea continuă a personalului didactic la nivel de sistem de învăţământ preuniversitar, în conformitate cu strategiile şi politicile naţionale.
Conform Legii Educației Naționale Nr. 1/2011, formarea continuă a cadrelor didactice cuprinde dezvoltarea profesională și evoluția în carieră.
Formarea continuă reprezintă atât un DREPT cât și o OBLIGAȚIE potrivit legislației în vigoare.
Principalele modalități de realizare a formării continue:
programe și activități de perfecționare a pregătirii științifice și psihopedagogice și didactice;
programe de formare în domeniile conducerii, îndrumării și evaluării învățământului;
cursuri de pregătire și susținerea examenelor de obținere a gradelor didactice II și I;
programe de conversie profesională;
studii corespunzătoare unei specializări în domeniul licenței.
Acumularea creditelor profesionale transferabile
Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar este obligat să participe periodic la programe de formare continuă, astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile (CPT).
Cine oferă programe de formare continuă
Prin HG nr 1401 din 18 noiembrie 2009 s-a înfiinţat Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, specializat în evaluarea educaţională, în subordinea Ministerului Educaţiei. Scopul CNEE este realizarea şi coordonarea sistemului naţional de evaluare şi examinare în învăţământul preuniversitar şi coordonarea evaluării manualelor şcolare.
În Metodologia de acreditare și evaluare periodică a furnizorilor de formare continuă și a programelor de formare oferite de aceștia, se specifică că furnizorii sunt instituții/structuri organizaționale care propun pentru acreditare programe de formare continuă a personalului didactic din învățământul preuniversitar și care implementează programele acreditate, cu respectarea principiilor și a standardelor de calitate și a legislației specifice din domeniu.
Astfel printre categoriile de furnizori de programe de formare întâlnim: unități conexe ale ministerului educației, instituții de învățământ superior de stat și particulare acreditate, organizații de tip sindical din educație dar și fundații, asociații profesionale, persoane juridice, publice sau private. Odată cu obținerea acreditării prin ordin al ministrului, programele de formare continuă sunt înscrise în Registrul național al programelor de formare continuă acreditate. Registrul se publică pe site-ul oficial al ministerului educației și se actualizează periodic de către direcția responsabilă de formarea continuă din cadrul acestuia. Ultima actualizare a acestui registru a fost în data de 1.02.2017 și conține 656 de oferte de programe la care se pot înscrie cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Vă prezint câteva denumiri de programe din această vastă listă, pentru a vă face o idee despre diversitatea ofertei de formare: „Pedagogia cercetăşească – premisă în educaţia non-formală”, „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare”, „Limbaj Mimico-Gestual Românesc”, „10 Axiome ale educaţiei parentale (Ghid pentru educaţia intergeneraţională)”, „Democraţie Participativă: Proiectul Cetăţeanul”, „Învăţarea învăţării”, „Școala fără droguri” etc. Aceste programe au o durată între 12 și 270 de ore, iar numărul de credite transferabile variază între 3 și 60.
Eficiența unor astfel de programe pusă sub semnul întrebării.
Formarea continuă fiind o OBLIGAȚIE a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, așa cum e stipulat în lege, e de crezut că profesorii dau năvală să se instruiască pe modulele unde se simt deficitari. Numai că această ofertă nu acoperă întotdeauna domenii de interes cum ar fi pregătirea în specialitate, pregătirea didactică sau pedagogică. Dascălul ar dori să se formeze, în special, pentru disciplina pe care o predă. Pe de altă parte, aceste cursuri absolvite nu îi oferă întotdeauna cadrului didactic o șansă în plus pentru a se afirma profesional și de a transmite cunoștințele acumulate. În școli, dar și în inspectoratele școlare, nu se pune mare preț pe certificările dobândite și de multe ori ele rămân în portofoliul cadrului didactic pentru a dovedi numărul de credite acumulate și… atât. Ministerul Educației nu se bazează pe o strategie atunci când acreditează furnizorii programelor de formare continuă, nu identifică prioritățile specifice unei anumite etape a reformei din învățământ și lasă să se desfășoare totul de-a valma.
Cât costă și cine plătește.
Chiar dacă în Legea Educației Naționale este prevăzut faptul că finanțarea de baza se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și din alte venituri ale bugetului de stat, pentru cheltuielile cu formarea continuă si evaluare, profesorii plătesc, de cele mai multe ori, din bugetul propriu. Nu același lucru se întâmplă cu alte categorii de bugetari, cum ar fi funcționarii publici, unde orice cheltuială de acest fel este suportată de angajator. Puține cursuri sunt gratuite pentru că sunt organizate din proiecte europene. Pentru celelalte cadrul didactic trebuie să scoată din buzunar sume cuprinse între 150 și 550 lei, uneori chiar mai mult.
Câteva concluzii.
DREPTUL de a se forma profesional îl costă pe dascălul român! Un raport public privind formarea/perfecționarea profesională a cadrelor didactice nu există. Declinul constant înregistrat în învățământul românesc în ultimii ani este evident. Procedura privind derularea acestor programe trebuie regândită, astfel încât rezultatele să fie măsurate prin performanțele sistemului. Profesorii au DREPTUL să beneficieze de perfecționare gratuită, iar ministerul are OBLIGAȚIA de a asigura acest drept. Cine sunt adevărații beneficiari ai acestor programe? Follow the money!
