Presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu, ne-a oferit ieri o viziune simplificata a mizei alegerilor din noiembrie. In opinia sa, batalia politica a anului 2008 este "o confruntare cruciala intre dreapta si stanga", in care dreapta este reprezentata exclusiv de PNL, iar stanga – exclusiv de PSD.
Este o distinctie ce pare menita sa aduca o binevenita clarificare ideologica intr-un spatiu politic care s-a caracterizat in acesti patru ani prin orice, mai putin prin limpezime doctrinara. A aseza fata in fata dreapta liberala si stanga socialista, fiecare cu modelul sau de dezvoltare, pare un gest de necesara si fireasca salubrizare politica. Din pacate, este vorba numai de o limpezire aparenta si inselatoare.
Este demn de subliniat, bunaoara, ca ideea enuntata de premier este impartasita intru totul si de "stanga", si de "dreapta". Atat liberalii, cat si social-democratii par convinsi ca alegerile sunt o afacere PNL-PSD si ca cele doua partide sunt singurele reprezentante legitime ale doctrinelor amintite. Acest consens se intemeiaza pe o alta convingere, inca si mai fundamentala, care este, la randul ei, impartasita de ambele partide: ideea ca reforma s-a incheiat, ca sistemul este foarte bun si functioneaza si ca de acum inainte nu avem altceva de facut decat sa practicam jocul democratic care caracterizeaza societatile occidentale. In cadrul acestui joc, spre pilda, "dreapta" propune reducerea fiscalitatii si incurajarea mediului de afaceri, iar "stanga" riposteaza cu programe sociale pentru categorii defavorizate. In functie de nevoile societatii, electoratul ii alege cand pe unii, cand pe ceilalti, asigurand in acest fel alternanta democratica la putere.
Nici una din cele doua forte nu pune insa la indoiala sistemul, intelegand prin "sistem" reteaua de interese politice si economice creata dupa 1989 in jurul unui grup oligarhic cu acces privilegiat la resurse si la informatii, care s-a bucurat de protectie politica, juridica si a serviciilor secrete. Se poate conchide, asadar, ca ceea ce uneste PSD si PNL – presupozitiile fundamentale – este mai puternic decat ceea ce le desparte – angajamentele conjuncturale privind politicile fiscale si/sau sociale.
Acesta este un fapt cu totul remarcabil, cu atat mai mult cu cat lucrurile nu au stat dintotdeauna asa. Dimpotriva, toate aliantele si formulele politice "de opozitie" de dupa ’90 au fost formule antisistem: fie ca vorbim de Alianta "Dreptate si Adevar", fie de Conventia Democratica, a fost vorba de fiecare data de incercari de a coagula un pol transideologic legitim si democratic, care sa se opuna cu succes sistemului al carui reprezentant politic a fost partidul mostenitor al Partidului Comunist.
De data aceasta, PNL a ales in mod neechivoc sa se integreze in sistem, ceea ce il plaseaza in aceeasi tabara cu PSD, indiferent daca unii sunt pentru cota unica, iar ceilalti nu. Mai grav, PNL nu mai poate revendica in chip legitim apartenenta la dreapta politica. Dreapta inseamna mult mai mult decat adeziunea la proprietatea privata si la capitalism (desi putin mai mult suport pentru piata libera n-ar strica zilele acestea, cand toti smintitii intru Marx asteapta Armaghedonul capitalismului mondial). Dreapta inseamna mai mult valori decat cifre, mai mult oameni vii decat statistici, mai mult respect pentru fapte si dispret pentru abstractiuni. Nu poti sa fii de dreapta si sa nu te revolte starea jalnica a statului de drept in Romania. Nu te poti declara de dreapta si sa te imprumuti in exterior ca sa poti sa arunci cu pomeni electorale in pensionari in conditiile in care sistemul financiar mondial se cutremura din temelii.
Nu poti fi de dreapta si sa convietuiesti cu sistemul clientelar care sufoca economia nationala pentru beneficiul unui grup restrans de "oameni de afaceri" ale caror merite sunt relatiile excelente cu guvernantii si cu serviciile. Nu, in Romania nu este posibila inca o confruntare "dreapta versus stanga" si asta este in cea mai mare parte responsabilitatea PNL.
PNL a abandonat lupta antisistem pe care a lasat-o exclusiv in sarcina PD-L si a lui Traian Basescu. In aceste conditii, PD-L pare sa fie condamnat sa castige sau sa moara. Numai ca exista intotdeauna si a treia optiune, aceea a acomodarii. Incapabil sa castige batalia cu sistemul, PD-L va trebui sa se topeasca in el pentru a supravietui. Amortirea cu care PD-L a traversat alegerile locale si lipsa oricarui entuziasm pentru generale sunt semn rau.
