-1.2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialDreapta domina "vechea" Europa

Dreapta domina „vechea” Europa

In cele 15 state care au format UE inainte de 2004 si in micile state insulare Malta si Cipru, peisajul politic este dominat de formatiunile de dreapta. Chiar daca Cipru a reusit performanta de a fi prima si singura tara UE cu un guvern comunist, iar in Spania si Portugalia socialistii se afla la putere, dreapta domina "vechea" Europa. Criza economica globala ar putea schimba aceasta stare de fapt, un exemplu fiind revenirea in sondaje a laburistilor britanici, insa pana atunci formatiunile conservatore, crestine sau liberale au avantaj si au cucerit recent Suedia – o reduta a stangii in perioada postbelica.

Ideologiile de dreapta genereaza programe de guvernare in cabinete monocolore sau in coalitii in nu mai pu-tin de 12 dintre cele 17 tari din afara ariei fostului pact de la Varsovia. Printre ele se numarau state extrem de influente precum Franta sau Italia, dar si Suedia, Danemarca, Malta, Grecia sau Finlanda.  In afara Austriei – unde chiar ieri social-democratii castigatori ai anticipatelor au anuntat ca vor reface coalitia de guvernare cu rivalii crestin-democrati – in restul statelor UE, guvernate de coalitii transpartinice, executivele sunt dominate de formatiuni de dreapta. In Germania, crestin-democratii Angelei Merkel conduc Executivul format alaturi de social-democrati. In Olanda, premierul crestin-democrat Jan Peter Balkenende conduce de la dreapta esichierului politic, chiar daca noua sa coalitie de guvernare a venit spre centru o data cu cooptarea Partidului Laburist. In Belgia, guvernul format din partide de stanga si de dreapta, atat flamande, cat si valone, este dominat totusi de crestin-democrati. La fel, in Luxemburg, formatiunea crestin-democrata a premierului Jean-Claude Junker domina Executivul format alaturi de socialisti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă