18 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialDramaturgul franco-roman este si un bun actor

Dramaturgul franco-roman este si un bun actor

Marti, cand unii zic ca ar fi trei ceasuri rele, spectatorii prezenti in Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane au avut parte de mai multe ceasuri bune cu dramaturgul si poetul Matei Visniec, o aparitie calda si echilibrata.

Spatiul clipei

Asa se numeste, „Espace d'un instant”, editura si libraria lui Dominique Dolmieu, care mai este, pe deasupra, director al „Maison d'Europe et d'Orient”, la Paris. Mica sa librarie, situata sub arcele deasupra carora altadata trecea Orient Express-ul spre Gara Bastille, afiseaza traduceri de piese de teatru din mai toate tarile sud-estului continentului, cu bataie spre cele ale fostului imperiu sovietic. Aici a fost editat si Matei Visniec cu doua volume. Dominique Dolmieu a fost prezent, impreuna cu Matei Visniec, la intalnirea de la MNLR, avandu-i ca amfitrioni pe Alexandru Condeescu si pe Horia Garbea. Dramaturgii romani nu s-au grabit, cel putin pe fata, sa-i ofere editorului parizian operele lor, dar timpul nu e pierdut. Acesta si-a povestit intalnirea cu spatiul literar-dramatic estic ca pe o revelatie.

„Omul cu o singura aripa”

Dupa o pauza insufletita de produsele bistritene trimise de G. Tarmure, un sustinator al artistilor, inclusiv al tinerilor dramaturgi care au cucerit New Yorkul, anul acesta, Matei Visniec a iesit din nou la rampa, alaturi de reprezentantul Editurii Paralela 45, care i-a publicat o noua carte, „Omul cu o singura aripa” (poetul Visniec este autorul volumului „Orasul cu un singur locuitor” – acesta, poate, cu doua aripi, ca sa compenseze singuratatea), si de Mircea Ghitulescu, prefatatorul volumului, si actorul Mihai Dinvale. Dupa cuvintele spuse despre carte, Matei Visniec si Mihai Dinvale, a carui voce dramaturgul a elogiat-o, au citit un fragment din „Teatru descompus”, intr-o capodopera de interpretare, in care nu stiai cine e mai bun actor, dramaturgul sau actorul. Matei Visniec, care a fost si moderatorul intalnirii sale, a mai citit, cu tonul sau bland si echilibrat, doua poezii, spre bucuria unei sali extrem de receptive.

„Trei nopti cu Madox”

Aceasta piesa, poetica, metafizica poate, in orice caz cu sugestii extrem de fertile pentru cine gandeste in continuarea autorului, a fost reprezentata intr-o montare a regizorului Mircea Marin, cu actorii Alexandru Georgescu, Mihai Dinvale, Constantin Cojocaru, Mirela Comnoiu-Marin si Viorel Paunescu. Fiecare a avut momentul sau de recital actoricesc, exceptional de altfel, iar intalnirea lor, in spatiul celor trei nopti, petrecute de toti, in acelasi timp, cu misteriosul Madox, a fost una de maxima tensiune si sugestivitate. Pana la urma, a reiesit clar ca Madox nu era decat visul lor de realizare personala, in mica si nesemnificativa lume in care se invarteau de ani.
Am avut, asadar, privilegiul unei dupa-amieze de francofonie off, cum a observat chiar Matei Visniec. Dar cate „off”-uri nu au devenit „on”! Acesta cu siguranta.

Cele mai citite

Ludovic Orban: Voi fi un preşedinte „de multe ori surprinzător”, prezent, implicat, simţitor

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi-a depus, sâmbătă, candidatura pentru funcţia de preşedinte al României, susţinut de FD, PMP, Alternativa Dreaptă şi PNŢ Maniu-Mihalache,...

Membrii Asociației „Moldova Vrea Autostradă” manifestare inedită pentru autostrada A8

Membrii Asociaţiei "Moldova Vrea Autostradă" au bătut toba, sâmbătă, pentru a atrage atenţia asupra importanţei începerii lucrărilor la autostrada A8. Reprezentaţii MVA speră ca prin...

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă