17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialDragomir se leapădă de Iorguş

Dragomir se leapădă de Iorguş

În privinţa situaţiei tensionate din USL Mangalia, domnul Gheorghe Dragomir, liderul liberalilor constănţeni, dă vina în permanenţă pe omologul său de la PSD, punându-i în cârcă toate relele şi neîmplinirile sale politice. Într-un fel, postarea primarului Tusac pe poziţia universală a caprei vecinului e de bun augur pentru Dragomir. După o lungă tăcere, determinată de lipsa subiectului şi predicatului din activitatea sa, are, în fine, ce combate, pentru că, după cum am mai scris, la Constanţa, prin USL, PSD pare să fi înghiţit cu totul PNL…

Din când în când, în burta Calului troian, se aud răbufnirile generate de luptele interne. De altfel, Gheorghe Dragomir recunoaşte, fără suspine, că, în privinţa „facerii” USL Constanţa, sunt probleme în mai multe organizaţii liberale din judeţ. În opinia mea, mai ales că alegerile se apropie cu paşi repezi, situaţia din teritoriu nu reprezintă un motiv de mândrie patriotică pentru domnul Dragomir, care a rămas în urmă cu parcursul stabilit la nivel naţional.

De la o vreme încoace, remarc combativitatea domniei sale în tentativa de a se dezice de USL, la general, şi de PSD, în mod special. Trebuie să recunosc, în planul imaginii sale personale, îi face bine, iar eu cred că asta urmăreşte primul liberal al Constanţei.

Altfel, să fiu sincer, nu-mi explic tenacitatea cu care loveşte în USL Mangalia, profitând de fisurile apărute în Consiliul Local şi în sânul acestei alianţe! Până la intervenţia sa brutală, evident, din punct de vedere decizional, tandemul Tusac-Andrei (PNL) a funcţionat bine în schema Primăriei Mangalia. Pe neaşteptate, Sorin Andrei a demisionat din funcţia de viceprimar, dar gurile rele spun că a fost împins de la spate pentru a comite acest gest… Ca să fie cât mai credibil cu putinţă, Dragomir se leapădă de Iorguş, afirmând că acesta nu va conduce PNL Mangalia. Poate nu de pe o poziţie oficială, pentru că, în rest, se ştie cine face jocurile pe plan local…  Text Box:

Cele mai citite

Rusia lovește orașul ucrainean Kosteantînivka: 3 morți și 3 răniți

Un atac rusesc asupra oraşului Kosteantînivka a ucis trei persoane şi a rănit alte trei. Acesta a vizat atât un bloc de locuinţe, cât...

Marcel Ciolacu ironic la întrebarea dacă împarte același bazin electoral cu Mircea Geoană: Nu l-am găsit acolo

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, consideră că o eventuală candidatură a fostului secretar general al NATO, Mircea Geoană la funcţia de...

Atacurile israeliene din Fâșia Gaza au făcut 61 de morți în 48 de ore

Loviturile militare israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 61 de persoane în decurs de 48 de ore, au declarat sâmbătă medicii locali,...
Ultima oră
Pe aceeași temă