0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialDragnea, tu ţi-ai lăsa casa pe mâna unui condamnat penal? Dar ţara?...

Dragnea, tu ţi-ai lăsa casa pe mâna unui condamnat penal? Dar ţara? | OPINIE

Că până la urmă despre asta e povestea zborşirii tale la Iohannis. Ce ești tu, de fapt?: un inginer de service auto băgat mai apoi în politică și ajuns acum un condamnat la pușcărie care vine și‑mi spune că are soluţii pentru România, fluturând morgana clasei mijlocii. Dar, măi băiatule, nu tu ai condus Teleormanul atâţia ani? Şi nu Teleormanul a devenit pol al sărăciei în ţara asta? Nu în Teleormanul înstăpânit de tine e familia aia care se roagă de bănci pentru un împrumut ca să-şi trimită copiii la şcoală? Să ai cel mai bun pământ pentru agricultură şi să nu-ţi permiţi mămăliga zilnică – iată realitatea de după fusta morganei socialiste.

Voi încă trăiţi cu impresia că România e un fel de monopoly, în care ăl mai tare în sondaje dă primul cu zarul. Şi, mai mult, tu nu eşti până la urmă decât un puşcăriaş condamnat că a măsluit zarul, iertat de partidul încuscrit cu ăla care numără voturile, nu cu cel care votează – dacă nu mă crezi, întreabă-l pe nen’tu Iliescu, fost ministru comunist, fost prim-secretar PCR, actualmente gurul vostru de partid și de stat.

Am văzut cum te chinui să aperi legile ţării de un președinte care refuză un premier condamnat sau cercetat penal – sărăcuţul de tine, mă gândesc că tocmai acum eşti într-o şedinţă și te baţi pentru cei 6% din PIB alocaţi Educaţiei (că legea aşa zice); mi te închipui cum baţi cu pumnu-n masă şi le spui de la obraz penalilor că imunitatea se referă doar la declaraţii politice, nu şi la furăciuni – că așa zice Constituția. Sau cum îi baţi obrazul lui Tăriceanu: „Bine, băi Căline, cum naiba vrei să faci tu reglementări pe justiţie când eşti magnetul atâtor penali din Parlament?“. Aşa-i că sună ciudat şi total aiurea? Ok, acum dă un ochi în oglindă şi vorbeşte-ţi singur despre etică, încredere, coloană vertebrală.

Dacă pui mâna și citești, o să afli că social-democrația merge mână-n mână cu sisteme în care educația e bine pusă la punct. Na un exemplu din America de Sud, că tot îți place: Chile a intrat în faliment din cauza politicilor socialiste care au săpat, timp de patru decenii, la rădăcina sănătoasă a economiei – dacă nu mă crezi, caută scrierile lui Milton Friedman. Pentru statul chilian au contat mai mult ăia care stăteau cu burta la soare decât cei care-și puneau ceasul să sune la șase ca să meargă la fabrică – ca la voi. Ideea lui Allende de a naționaliza serviciile publice și resursele o regăsesc acum (mutatis mutandis) în încurajările tale către Firea de a băga Primăria Bucureștilor în economia reală – nu vă ajunge că bucureștenii încă se întreabă dacă vor avea apă și căldură la iarnă? Din fundal se aude Năstase, ținut în brațe încă de pesediști, care ne spune că a sosit vremea ca petrolul să redevină românesc – asta după ce tot el l-a vândut. Știi cine i-a urmat marxistului Allende? Pinochet. Bă, voi nu aveți rușine sau nu aveți memorie?

Să revin, ca să înțelegi și tu chestia cu educația: prin 1970, premierul japonez Yatsushiro se lăuda că țara lui a devenit o superputere a asistenței sociale. Funcționa impecabil, știi de ce? Pentru că 90% dintre japonezi absolveau liceul în aceiași ani ’70, în timp ce, spre exemplu, abia 32% reușeau asta în Anglia – vorbim de școală pe bune, da? De investiții masive în educație, cercetare, inovare. Asta a dus, spun specialiștii, vezi-l pe Niall Ferguson, la un „miracol de chibzuință“: doar 9% din venitul național erau îndreptate către asistența socială, restul banilor mergeau către infrastructură și dezvoltare. Cât era pe la voi? 16% sau cât? Și cu ce efect asupra unui populații needucate? Orz pe gâște.

Astea ți le spun pe foarte-foarte scurt, că-mi dau seama după cum folosești limba română că te obosește cititul.

Măi băiatule, acuma că tot ești un infractor dovedit, ar trebui să pricepi că ești mai hoț decât cel care fură un portofel. Când furi voturi se cheamă că furi de la fie-care în parte – și paguba nu e în bani, ci în încrederea că țara asta își va reveni într-o zi, că merită să-i spui copilului să aibă răbdare, să-i spui nevestei că se poate trăi și aici, ce să căutați prin Spanii și Italii? Pricepi? Вы понимаете?

Te las acum, cred că te doare capul de la atâtea litere.

Uită-te-n oglindă, gândește la ce-ai fost și ce-ai ajuns, încearcă să-ți explici cum se face că în județele cele mai sărace există ăi mai bogați baroni, imaginează-ți un schimb de destine cu cel care așteaptă în campanie electorală punga de făină și sticla de ulei – și poate într-o zi vei înțelege că una‑i să fii coloana vertebrală a țării ăsteia și alta colonul ei.   

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă