Dacă ai fost atent un pic, ai văzut că tot ceea ce face Dragnea e să dea impresia că el conduce, de facto, România. Vizite de lucru, înrămări simbolice, ie românească, păreri despre justiție-economie-bănci-pensii-neatârnare, buzunarul românului, răii de la Bruxelles sau din ambasada americană, tot tacâmul. Ceea ce vezi acum sunt, de fapt, simulări ale unor atitudini de șef de stat, bune-proaste, dar să se-nvețe poporul cu ideea.
Dragnea e în campanie electorală pentru Cotroceni și tot aparatul a fost activat, începând de la consultanți și până la televiziunile de partid. E o bătălie de uzură, purtată cu arme pe care le credeam dispărute odată cu URSS, și baiu’ cel mare e că miza, de data asta, e și ea de pe vremea URSS. Nu va fi o competiție doar între Iohannis și Dragnea, ci între două țări; o Românie modernă, asumându-și poate pentru prima dată – ferm – valorile occidentale, și cealaltă, rămasă în spațiul principiilor mereu negociabile, România orientală. Să nu vă închipuiți că pe teleormănean îl apucă grețuri de fată mare, omul care abia ce s-a întors de la Țebea lui Avram Iancu tocmai îi momește pe cei de la UDMR cu scăderea pragului pentru folosirea limbii maghiare – și udemeriștii, sătui să explice că a-ți folosi limba maternă în administrație e un drept normal în orice țară civilizată, s-au pus deja în dreapta lui Dragnea. Urmarea? În buna sa tradiție, PSD o să încaiere Apusenii cu Secuimea, urlând – ca de fiecare dată după alegeri – că ungurii vor să fure Ardealul. Și da, UDMR își va declara consternarea etc. etc.; încă un centenar de păcăleli.
Pe de altă parte, gașca de Teleorman știe să numere: și Geoană și Ponta au fost pe cai mari, și tot s-au făcut de râs; deci cum facem să luăm vreo cinci milioane de voturi? Trei milioane de la PSD, aruncăm niște bani bugetarilor, ăștia-s un milion, mărim niște pensii, investim în asistență socială și dacă nu iese lumea la vot suntem stăpâni. Dacă pușcă economia, televiziunile sunt pregătite să arate că, de exemplu, Iohannis/ungurii/băncile străine/multinaționalele nu vor mai mulți bani în buzunarele românilor – precum zice punctajul de la comunicatori.
Partenerii externi? Păi, ce? Niciun ambasador nu poate impune felul în care câștigi alegerile și până la urmă va trebui să se raporteze la noul președinte. Vrei–nu vrei, io‑s șeful și poarta Cotrocenilor io ți-o deschid. Decât io!
La ce avem până acum, România trage mai mult spre Orient decât spre Occident. Dragnea e brusc
înviorat de tot felul de pensionări bune doar pentru el și Tăriceanu; nu mai există practic nicio turbulență majoră în mass-media, firava opoziție din PSD a fost anihilată, probabil nici Ghiță nu va veni prea repede de la Belgrad (acolo unde s-a aflat până de curând și Voiculescu) – deci lucrurile merg bine pentru gașcă. Iar dacă mogulul ieșit din pușcărie se va înțelege cu mogulul așteptat în pușcărie, e mai mult ca sigur că vom vedea și un ultim asalt, total de data asta, la poziția Codruței Kövesi – spaimă, dar și râvnit trofeu al borfașilor din politică; doar ea-i mai poate opri. Aici e o altă cheie a găștii, de aici poți înțelege de ce, de exemplu, a fost ales Fifor, omul lor de încredere, să decidă în chestiunea achizițiilor armatei – „domnilor ambasadori, vrem capul DNA și apoi vedem ce achiziții facem și de unde“; mie așa-mi sună.
În tot acest timp, Dragnea își securizează poziția într‑un partid care începe, timid, să caute alternative la gașca din Teleorman.
N-ai văzut nicicând vreun dictator anunțând că gata cu democrația, de mâine trecem la dictatură; toți au mizat pe neajunsurile democrației și au venit cu limbarița în care disciplina și identitatea națională erau cuvinte de ordine. Așa afla poporul, sărăcit corespunzător (sic!), că Noul Lider, de fapt, repară democrația în numele poporului obidit.
Sigur, e greu de crezut că mai e posibil un Ceaușescu – doar că și dictaturile astea au suferit niște mutații; e de ajuns să scapi de povara eticii și drumu-i liber. Poate că nu mai faci pușcărie dacă zici bancuri cu plaja din Brazilia, dar e posibil să te refuze angajatorii sau, dacă lucrezi la stat, să zbori de-acolo.
Îmi povestea un amic din Târgu Mureș, aflat cu afaceri în Teleorman încă-n vremea cât Dragnea conducea Consiliul Județean, că-n clipa-n care partenerii de afaceri l-au auzit ironizându-l pe Marele Mustăcios, s-au albit la față și au
tulit-o instantaneu. Al meu amic nu dăduse cu barda, doar că nu înțelegea cum poate fi atâta sărăcie într-un loc cu pământ atât de mănos: „Știi cum s-au făcut? Var! Și-au pus mâna la gură, speriați, și se uitau unul la altul paralizați. M-au sunat după vreo săptămână, că să nu mă supăr, dar ar fi mai bine să ne vedem prin București sau Brașov, oriunde, dar nu în Alexandria. Mi-au spus apoi, pe rând, cât a fost de periculoasă pentru ei gluma aia“.
Pe repede ’nainte: ce avem acum? Activarea românismului fascist, de sorginte interbelică – în 2017 pregătim terenul, facem festival de fuste-n cap în 2018 și în 2019, indiferent cu ce o dăm în bară aruncăm în cârca „neromânilor“. În mai puțin de doi ani, o bună parte din poporul ăsta va crede că nu-ți poți iubi țara dacă nu-i urăști pe unguri sau pe sași sau pe americani. Și da, aici avem și o amiciție ciudată, cea cu UDMR-iștii, brusc anesteziați de gașca lui Dragnea. E adevărat, declarațiile naționaliste ale liderului PNL au pus UDMR în situația de a sta lângă PSD: „dacă amândoi sunt naționaliști, mai bine mă duc cu naționaliștii de la putere“. Politica pașilor mărunți, așa o numesc ei – dar: hé, haverok, doar oamenii mici fac pași mici! Nu dați Ardealul pe Teleorman!
Să mai pui la toate astea o eventuală mutare a intereselor geostrategice către, de exemplu, peninsula coreeană, și tot ce ai crezut până acum despre extraordinara importanță a Mării Negre va deveni negociabil. De zona gri ai auzit?
E tot un fel de Teleorman – pe hârtie, în Uniunea Europeană; în realitate, un sultanat ciudat, în care oamenii-și pun mâna la gură și te privesc speriați. Var!
