-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialDragnea: Nominalizarea unui nou ministru îi aparţine lui Ponta, dar şi eu...

Dragnea: Nominalizarea unui nou ministru îi aparţine lui Ponta, dar şi eu voi avea un punct de vedere

Ministrul demisionar al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, recunoaşte că decizia privind numirea succesorului său în funcţia de ministru îi premierului Victor Ponta. Dragnea susţine însă că şi el trebuie să aibă un cuvânt de spus.

"Sigur o să am un punct de vedere. Decizia finală va fi a primului-ministru, care îi va propune preşedintelui, dar o să am şi eu un punct de vedere pentru că este un minister la care am contribuit să funcţioneze mai bine şi cu rezultate mai bune", a spus Dragnea, citat de Mediafax.

Dragnea crede că trebuie numit un ministru definitiv, nu unul interimar.

Premierul Ponta anunţase deja că viitorul ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,va fi nominalizat după discuţii cu preşedintele Iohannis.

Premierul a precizat că, sâmbătă, se va afla alături de Liviu Dragnea în Târgiu Jiu şi Craiova, pentru începerea unor proiecte în care Dragnea s-a implicat foarte mult.

Liviu Dragnea a anunţat că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul "Referendumul".

Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, organizat pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă