Am citit siderat, zilele trecute, afirmaţia unui personaj, pesemne important, din moment ce era citată într-un ziar, conform căreia activitatea CNSAS ar fi imorală. Din amintirea oricărui om despre ceea ce a învăţat cândva reiese că morala e un fel de colecţie de principii care servesc bunei funcţionări a societăţii. Nu există, fireşte, un cod de legi morale, morala e mai mult o deontologie a profesiunii de om.
De ce este activitatea CNSAS imorală? Ea poate fi considerată astfel numai din punctul din care Securitatea, inclusiv cei care o ajutau, benevol sau pe bani, se vede ca un instrument al moralei. E drept, se vorbea mereu, încă din anii de început ai comunismului, de o morală proletară, care a devenit apoi, în anii din urmă ai regimului, „codul eticii şi echităţii socialiste”. Dar nici ăsta nu era extrem de bine stabilit şi, oricum, nu-mi amintesc să fi conţinut recomandarea de a-l urmări pe aproapele tău şi a raporta Securităţii tot ce ţi se pare suspect din punctul de vedere al partidului. Sau poate că, în vreo formă ocolită, se va fi recomandat chiar şi asta.
A spune astăzi că activitatea CNSAS este imorală echivalează, în opinia mea, cu a accepta morala proletară sau codul aşa-zis etic al lui Ceauşescu. Sunt mulţi aceia care îşi închipuie că nu pot fi judecaţi decât de alţii care au trăit exact ce au trăit ei, la rigoare doar de ei înşişi, ceea ce ar echivala cu o suspendare a moralei. Pentru că morala nu poate fi, în nici un caz, o normă individuală, ci, dimpotrivă, una socială, comună tuturor. Pe de o parte, e adevărat că fără anumite date despre lumea în care a trăit cineva nu prea poţi să-l judeci corect.
Pe de alta, oricâte asemenea date ai colecţiona, ele nu se pot, finalmente, constitui în corpus de circumstanţe atenuante pentru simplul motiv că societatea funcţionează totuşi după nişte legi valabile pentru toată lumea, cum spuneam mai sus. Dacă numai noi, cei care am trăit atunci, de exemplu, avem dreptul să-i judecăm pe contemporanii noştri, de unde vorba celebră, valabilă în toate timpurile, conform căreia „istoria ne va judeca”? Şi, oricum, asta ar echivala cu judecarea hoţilor de către hoţi, a calpuzanilor de către calpuzani, a parlamen-tarilor de către parlamentari… Hopa, aici chiar am ajuns într-un punct nevralgic, de atâtea ori semnalat de toată lumea şi rămas fără un răspuns cât de cât satisfăcător. E drept, în lumea noastră există încercări de separare a moralei publice de aceea de grup, etnic sau profesional, cum e staborul, tribunalul romilor, sau pretenţia de judecare a clericilor doar de către organismele lor specifice, nu de justiţia comună. Sigur, această din urmă pretenţie apare – ghiciţi de ce! – tot în legătură cu deschiderea dosarelor de Securitate de la CNSAS.
Concluzia mea, la citirea prostiei cu imoralitatea CNSAS-ului, a fost că persoana în cauză are ceva de ascuns, dacă nu cumva o fi fost chiar dată pe faţă public şi supusă unui proces, cum se face acum, şi din această cauză se refugiază tot în vechea morală de clasă. Care îi permitea partidului unic şi Securităţii sale, nu mai puţin unice, să-i şi omoare pe cei care nu le conveneau, aşa, fără judecată, săvârşind una dintre faptele cărora morala generală, emanată din cele zece porunci biblice, le opune un veto absolut. Şi cealaltă concluzie, mai generală, este că nu ne putem întoarce la morala de clasă sau de rasă fără a pune în pericol însăşi existenţa societăţii aşa cum este ea astăzi.
Pe scurt, dacă activitatea CNSAS e imorală, înseamnă, automat, că e moral să-l urmăreşti pe aproapele tău şi să-l torni, nu?
Nicolae Prelipceanu este publicist
