Poliţia germană a arestat, vineri, două persoane care ar avea legături cu teroriștii care s-au aruncat în aer la Bruxelles,marți, informează Der Spiegel, conform Reuters, scrie Agerpres.
Der Spiegel a scris că unul dintre indivizi, arestat miercuri în apropiere de Frankfurt, a primit două SMS-uri, cu puţin timp înaintea atacurilor, care includeau numele lui Khalid El Bakraoui, bărbatul despre care poliţia belgiană a anunţat că s-a aruncat în aer în staţia de metrou Maelbeek din Bruxelles.
Ministerul de Interne german a refuzat să comenteze informaţiile publicate de Der Spiegel.
Potrivit EFE, unul dintre suspecţi, identificat drept Samir E., a fost interceptat în vara anului 2015 la frontiera dintre Turcia şi Siria. Autorităţile turce l-au expulzat atunci în Olanda, deoarece îl suspectau că intenţiona să se alăture unei grupări jihadiste.