Doua Frante stau in acest moment fata in fata, asteptandu-si alegatorii care vor opta, doar pentru una din ele, duminica 6 mai. Doua Frante diferite, doua portrete ale viitorului incarnate de persoanele celor doi candidati, Nicolas Sarkozy si Ségolène Royal, dar si de programele lor, precum si de echipele care ii inconjoara.
Doua Frante virtuale, doua Frante posibile, care nu seamana una cu alta, desi ambii candidati vor reforme, iesirea din imobilism, modernizatea tarii si promit in esenta acelasi lucru – o viata mai buna.
Franta pe care o schiteaza Nicolas Sarkozy este una in care se va munci mai mult, in care oamenii se vor trezi, in numar din ce in mai mare, dimineata devreme, in care persoanele ajunse la varsta pensionarii vor putea sa-si continue, daca vor, integral sau partial activitatea. In Franta lui Nicolas Sarkozy imigrantii vor patrunde mai greu, iar autoritatea statului va trebui respectata peste tot (inclusiv in cartierele numite "sensibile"). Noi legislatii vor permite insa o mai mare mobilitate pe piata muncii si multi tineri care n-au astazi de lucru s-ar putea sa iasa din conditia de somer. Initiativele private vor avea un spatiu de desfasurare mai favorabil pe fondul unor scaderi a impozitelor in aceasta Franta a lui Nicolas Sarkozy, pentru ca, spune el, "statul nu poate face totul, munca trebuie rasplatita mai bine, francezii trebuie sa devina in numar cat mai mare proprietari si sa se simta responsabili".
Franta pe care o prefigureaza Ségolène Royal se doreste in primul rand una extrem de atenta la suferintele oamenilor, la problemele acestora, la atenuarea diferentelor dintre clasele favorizate si cei fara protectie, fara relatii, fara speranta. si in viziunea doamnei Royal munca este o valoare, dar nu trebuie impinsa pana acolo incat sa distruga viata de familie, sa-i transforme pe oameni in mecanisme ahtiate dupa bani. Viziunea candidatei socialiste poate fi rezumata in alte formule, de exemplu "reconcilierea eficientei economice cu justitia sociala" sau "respect pentru fiecare, progres social pentru toti". Cuvantul fraternitate revine mult mai des in discursurile doamnei Royal, care promite "o lupta furibunda impotriva tuturor formelor de discriminare, fie ele legate de varsta sau de culoarea pielii". Franta lui Ségolène Royal se vrea mai protectoare, decisa sa conserve avantajele sociale acumulate in ultimele decenii, sa fie mai eficienta pe plan economic, dar fara sa se lase strivita de un model anglo-saxon in plina mondializare.
Trebuie spus si faptul ca modelul lui Nicolas Sarkozy este unul care se inspira fara prejudecati si complexe din cel american. Cand Nicolas Sarkozy foloseste cuvantul "fraternitate", conotatiile sunt diferite, el considera ca America a creat un "vis de fraternitate si de justitie" care a devenit universal, care a schimbat fata Statelor Unite si ar putea schimba si Franta. Candidatul dreptei franceze nu si-a ascuns, de altfel, niciodata admiratia fata de America, iar unii comentatori il considera de fapt ca un "neoconservator", plasandu-l intr-o familie politica din care mai fac parte George Walker Bush, fostul prim-ministru spaniol José Maria Aznar sau fostul sef al guvernului italian Silvio Berlusconi.
In ce o priveste pe doamna Ségolène Royal, ea se recunoaste, pe plan european, in familia politica din care fac parte primul ministru spaniol José Luis Zapatero sau seful guvernului italian Romano Prodi. Ceea ce a incercat sa faca Ségolène Royal in Franta, adica un gest spre centru, a facut deja in Italia Romano Prodi, convins ca aliantele de centru-stanga sunt necesare in acest moment.
Nicolas Sarkozy se vede, la el acasa, dar si in Europa, intr-un rol pe care l-a jucat stralucit Tony Blair (dar nu Tony Blair de astazi, uzat si aflat la sfarsit de mandat, ci acel Tony Blair sclipitor si invincibil de acum zece ani care a adus un suflu nou in Marea Britanie).
Pentru Ségolène Royal, modelul ei european feminin este doamna Angela Merkel, actualul cancelar al Germaniei. De altfel, in ultimele sale discursuri, Ségolène Royal a tinut sa le transmita acest mesaj francezilor: iata, germanii au avut curajul sa incredinteze unei femei functia executiva suprema, de ce n-ati avea acelasi curaj si voi?
Duminica seara vom sti ce ecou va trezi acest apel in randurile francezilor.
Ce ecou va avea insa in Europa optiunea francezilor? Indiferent de rezultat, multi comentatori cred ca Europa va avea numai de castigat de pe urma actualelor prezidentiale franceze. si aceasta intrucat ambii candidati doresc relansarea constructiei europene si chiar a proiectului de constitutie europeana. Cel mai important lucru este insa faptul ca in Franta va veni la conducere o noua generatie politica, oameni a carora medie de varsta este de 50 de ani. Acesti oameni vor veni cu noi energii, precum si cu o viziune mai noua si mai moderna in multe privinte. Dupa ce Franta a fost absenta in ultimul timp din dezbaterea europeana, ea se pregateste sa-si reia rolul ei natural intr-o Europa pe care a inspirat-o deseori in multe privinte si in care isi conserva puterea de fascinatie si o autoritate, cel putin culturala, enorma.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris