3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialDouă eleve din Petroșani vor avea media la purtare scăzută la șase,...

Două eleve din Petroșani vor avea media la purtare scăzută la șase, după ce au transmis pe Facebook o oră de istorie, în care profesorul a predat trecutul familiei Iacob-Ridzi

Două fete de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroșani vor avea media șase la purtare și vor fi mutate într-o clasă paralelă, după ce au postat pe Facebook o filmare în care profesorul de istorie le vorbea elevilor la oră despre trecutul familiei Iacob-Ridzi, a decis consiliul profesoral al instituției de învățământ, potrivit Mediafax.

Directorul liceului în care a avut loc incidental devenit public prin intermediul transmisiunii efectuate de eleve spune că analiza efectuată de profesorii de la clasă şi de întregul grup profesoral al unităţii de învăţământ s-a soldat cu două sancţiuni paralele.

Incdentul a devenit public după ce fetele au postat, pe Facebook, o filmare cu cadrul didactic. Astfel, protesorii unității de învățământ au decis să sancționeze elevele.

„Cele două eleve au fost mutate într-o clasă paralelă, iar la sfârşitul anului vor avea la purtare media șase”, a precizat directorul Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida, Camelia Paraschiv.

Și cadrul didactic este vizat de o anchetă, în acest caz. Comisia care cercetează activitatea profesorului de istorie Valentin Stoica a extins verificările la toate clasele la care cadrul didactic predă. Astfel, elevii au fost chestionaţi printr-un formular întocmit de comisia de cercetare disciplinară. Potrivit directorului, ancheta se apropie de final.

„Comisia de anchetă va veni cu o propunere, iar Consiliul de Administraţie va fi cel care va lua decizia finală”, a mai spus Camelia Paraschiv.

În urmă cu câteva săptămâni, o oră de istorie a profesorului Valentin Stoica a fost transmisă live pe contul de Facebook al unei eleve. Fata şi colega ei de bancă dialogau cu mediul virtual în timp ce cadrul didactic preda o lecţie de istorie în care, la un capitol legat de „Stat şi puterea lui legislativă şi executivă”, a exemplificat cu pasaje din istoria contemporană, pasaje care vizau familia primarului din Petroşani, TIberiu Iacob-Ridzi, şi a soţiei lui, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob- Ridzi.

Profesorul le-a explicat elevilor cum a furat Monica Iacob-Ridzi, deşi avea copil mic acasă. „Când bagi mâna până aici în bani, nu te gândeşti că ai copii mici acasă (…) Când ştii că ai copil mic acasă te apuci să faci tâmpenii şi umbli cu bani publici şi furi din bani ca să te aresteze ăştia… Eşti tâmpit? Şi după aia urli că ai copii mici? Păi când ai furat n-ai avut copii mici?”, susține cadrul didactic, în filmarea postată de elevele sale pe Facebook.

Profesorul a continuat explicându-le elevilor cum fostul deputat de Hunedoara, dar şi ministru al Tineretului şi Sportului, provine dintr-o familie „destul de bogată”.

„Ei sunt foarte bogaţi. Deci Monica provine dintr-o familie destul de bogată. Tibi, şi el momârlan de-al nostru, are şi el ceva bănuţi, nici el nu-i sărac. Deci nu-i o familie săracă. Ai grijă ce faci că s-ar putea să se întoarcă împotriva ta. Dar legat de boală şi de cancer, nu vă faceţi probleme că eu sunt sigur, sunt aproape sigur că ea nu e bolnavă. Sunt vrăjeli ca să mai stea prin spitale, să iasă mai repede”, a mai spus profesorul de istorie.


Citește și:  O profesoară de istorie din Petroşani este anchetată pentru că le-a prezentat elevilor trecutul familiei Iacob-Ridzi 

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au început o anchetă în cazul unei profesoare de istorie care a vorbit la cursuri, în mod critic, despre trecutul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi şi al soţiei sale, Monica.


 

Cele mai citite

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...
Ultima oră
Pe aceeași temă