UPDATE:Un mesaj, găsit în cel puţin unul dintre cele două dispozitive incendiare trimise prin poştă unor instituţii din Maryland, protestează faţă de anunţuri instalate la marginea drumurilor din stat, de Departamentul de Securitate Internă, a declarat un oficial cu acces la investigaţie, citat de CNN.
Oficialul guvernamental citat a declarat că informaţia publicată de postul ABC News asupra mesajului pare corectă. „Raportaţi activităţi suspecte. Aiurea. Aţi creat o profeţie care se auto-împlineşte”, se arată în acest mesaj, potrivit postului ABC News. Un al treilea pachet era examinat la Departamentul pentru Sănătate şi Igienă Mentală din statul Maryland, pentru că se potrivea descrierii celorlalte două, a anunţat purtătorul de cuvânt David Paulson. Clădirea nu a fost evacuată.
Cele două pachete au fost trimise prin poştă către două clădiri de birouri ale statului. Unul i-a fost adresat guvernatorului Martin O’Malley, a declarat Greg Shipley, un purtător de cuvânt al poliţiei statului Maryland. Celălalt pachet a fost trimis pe adresa Departamentului pentru Transporturi al statului. Doi angajaţi au suferit arsuri uşoare la degete când au deschis coletele conţinând dispozitive care au produs o flacără, fum şi miros de sulf, au anunţat autorităţile.
Pe baza destinaţiei acestor pachete, oficialul guvernamental citat a apreciat că persoana care a scris mesajul se referea la semnele luminoase instalate pe unele drumuri din stat, îndemnând şoferii să raporteze activităţi suspecte. Poliţia statului Maryland nu avea nicio informaţie despre mesajul din pachet.
Două colete-capcană au luat foc, joi, în clădiri publice ale statului american Maryland, aflat în apropierea capitalei americane, rănind uşor un angajat de la mesagerie, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, citat de AFP, informează Mediafax.
Un plic mare, care a sosit prin poştă la o clădire de lângă Parlamentul statului Maryland, la Annapolis, capitala acestui stat din estul SUA, a fost deschis de un angajat de la mesagerie, la ora locală 12.25 (19.25, ora României).
„Reacţia iniţială a fost declanşarea unei flăcări, fum şi emanarea unui miros” de sulf, a explicat Greg Shipley, purtător de cuvânt al poliţiei statului Maryland, în cadrul unei conferinţe de presă. „Nu se poate compara cu o explozie”, a subliniat el.
El a precizat că angajatul a suferit arsuri uşoare la mâini, dar că nu a considerat că este necesar să primească îngrijiri. „A avut o iritaţie minoră”, a precizat poliţistul.
Puţin mai târziu, la Hanover, tot în statul Maryland, un colet „de acelaşi tip”, adresat Departamentului de Transporturi al statului, a fost deschis şi a produs aceeaşi reacţie, degajând o flacără şi fum, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Din precauţie, angajaţii care au asistat la incident au fost trimişi la spital pentru consultaţii.
Cele două clădiri au fost evacuate în cursul după-amiezei, iar o anchetă a Biroului Federal de Investigaţie (FBI) este în curs.
Administraţia statului a întrerupt toate activităţile legate de serviciile de curierat. „Ca măsură de precauţie, nu vom mai deschide nici un colet înainte ca pachetele să fie tratate de câinii noştri specializaţi în căutarea explozivilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al primarului din Annapolis Phil McGowan.
Clădirea din Annapolis adăposteşte sediul unei filiale a Departamentului de Securitate Internă, foşti combatanţi şi biroul secretariatului de Stat din Maryland.
Iniţial, postul de radio local WTOP afirmase că două pachete au explodat în clădiri publice din Maryland, precizând că nu s-au înregistrat răniţi.