12.8 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialDosarul Posta Română. Judecatoarea Francesca Vasile a cerut condamnări cu executare...

Dosarul Posta Română. Judecatoarea Francesca Vasile a cerut condamnări cu executare ȋntre 5 si 15 ani pentru ministrii Nagy si Chiuariu

Dosarul Posta Română. Judecatoarea Francesca Vasile a cerut condamnări cu executare ȋntre 5 si 15 ani pentru ministrii Zsolt Nagy, exministru al Comunicatiilor, si Tudor  Chiuariu . De asemenea, a cerut ca aceştia sa plătească ȋn solidar cu ceilalţi inculpaţi prejudiciul creat Postei. Potrivit presei, pejudiciile ar depasi 8 milioane de euro.

 In dosarul Posta Română, judecat de trei magistraţi ai Inaltei Curţi,  a existat opinia separată a judecătoarei Francesca Vasile, unul dintre primii magistraţi  care au fost promovati de Consiliul Superior al Magistraturii la Inalta Curte de Casaţie  in urma unor  examene complete: probe  scrise si interviu, nu numai in baza a interviurilor cum se obişnuia  pentru a se promova clientela celor de la conducerea CSM.

Opinia separată a judecătoarei Francesca Vasile

I. Pe latură penală, judecatoarea a cerut:”în sensul condamnării inculpaţilor Nagy Zsolt şi Chiuariu Tudor Alexandru pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată prevăzute de

– art.2481  ( abuzul in serviciu cu consecinte deosebit de grave ,care se pedepseste cu inchisoare intre 5 si 15 ani inchisoare-nn) cu aplicarea art.248 ( abuzul in serviciu  se pedepseste cu pedepse intre 6 luni si 5 ani cu inchisoare cand e vorba de o paguba adusa patrimoniului-cum e in aceasta speta -nn )  Cod penal

– şi art.132 din Legea nr.78/2000 (Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani-nn).

 

II. Pe latură civilă, judecatoarea a cerut „OBLIGAREA   în solidar, a inculpaţilor Toader Dan, Marinescu Andrei, Lepădatu Emanoil, Nagy Zsolt şi Chiuariu Tudor Alexandru la plata prejudiciilor produse”

 

Hotararea majoritara, pe care o vom reda integral, a celorlati doi judecatori din completul de trei magistraţi a Inaltei Curti de Casatie si Justitie,  l-au condamnat la 3 ani si jumatate inchisoare cu SUSPENDARE pe ministrul Szolt Nagy si l-au ACHITAT pe ministrului Justiţiei de atunci, Tudor Chiuariu. Insa, pe directorii de la Posta Romana i-au condamnat cu executare.

Mentionam ca DNA a anuntat ca va face recurs, cerând condamnarea cu excutare a celor doi ministri.

Redam integral  hotararea celorlalti doi magistrati cin completul de judecata

Cu opinie majoritară:


Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de inculpatul Chiuariu Tudor Alexandru.

I.În baza art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 şi art.2481 Cod penal, condamnă pe inculpatul Toader Dan Mihai (director general-nn , la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul este acţionar.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b şi art.35 alin.2 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal.

În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal.

II. În baza art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 şi art.2481 Cod penal, condamnă pe inculpatul Marinescu Andrei (director-nn), la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul este acţionar.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b şi art.35 alin.2 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal.

În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal.

III. În baza art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 condamnă pe inculpatul Lepădatu Emanoil (director-nn) , la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul este acţionar.

În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal.

IV. În baza art.290 Cod penal raportat la art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 cu referire la art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 condamnă pe inculpatul Folfă Ioan , la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal.

În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Zsolt Nagy, condamnat cu suspendare petru neglijenta in serviciu

V. În baza art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul Nagy Zsolt din infracţiunea prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 – art.2481 Cod penal, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art.249 alin.2 Cod penal.

În baza art.249 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul Nagy Zsolt , la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. art.64 alin.1 lit.a teza a- II-a, lit.b şi c Cod penal.

În baza art.861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art.862 Cod penal.

În baza art.863 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui de la Tribunalul Cluj;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere stabilite de instanţă.

VI. În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului Chiuariu Tudor Alexandru pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 -2481 Cod penal.

Partea civila a sentinţei

În baza art.348 raportat la art.14 alin.1 şi 3 lit.a Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice -ANAF, respectiv Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi dispune restabilirea situaţiei anterioare prin aducerea imobilului situat în mun.Bucureşti, Calea Victoriei nr.133-135, sect.1 în proprietatea publică a statului, cu drept de administrare asupra acestuia în favoarea Companiei Naţionale Poşta Română.

Dispune anularea parţială a actului constitutiv al SC IMPOST DEVELOPMENTS SA -pct.3.1.5. până la 3.1.5.2.inclusiv- autentificat prin încheierea de autentificare nr.722 din 26.07.2005, (filele 29-30 vol.VIII urmărire penală).

Dispune anularea raportului de evaluare întocmit la data de 21.07.2005 de către SC TOPCADEX -99 SRL Bucureşti, aflat la filele 278-285 vol.IV dosar urmărire penală.

În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpaţii Toader Dan Mihai, Lepădatu Emanoil, Marinescu Andrei, Nagy Zsolt şi Folfă Ioan la plata sumei de câte 3000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justţiei.

Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului Chiuariu Tudor Alexandru, în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2012″.

Cele mai citite

Accident cu trei persoane încarcerate pe un drum din Bihor

Un accident grav s-a produs între un microbuz și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani pe un drum din județul...

A căzut într-un canal adânc de patru metri într-un parc din Capitală

Un bărbat în vârstă de 45 ani a căzut într-un canal, la aproximativ patru metri adâncime, în parcul Orăşelul Copiilor, din sectorul 4 al...

Medic de la ATI, rănit grav într-un accident rutier. Se afla pe marginea drumului

Virginia Armega medic în cadrul secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost rănită în urma accidentului din localitatea Țicleni, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă