17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialDosare penale dupa recalcularea salariilor profesorilor

Dosare penale dupa recalcularea salariilor profesorilor

Circa 40 de specialisti care fac parte din Corpul Expertilor Publici au lucrat timp de mai multe luni la dosarele privind recalcularea salariilor profesorilor din judetul Bacau. Cand toate dosarele ar fi trebuit sa fie finalizate, intre calculele expertilor si cele ale contabililor din scoli au iesit diferente foarte mari. Dupa o munca de cateva luni, s-a constatat ca majoritatea calculelor au fost facute gresit.

„Desi exista o formula-standard de recalculare a diferentelor de drepturi salariale, au fost depistate greseli – sustine Manole Chiriac, presedintele Sindicatului Liber din Invatamant (SLI). Si asta in conditiile in care, pentru fiecare dosar, expertii au primit sapte milioane de lei”.

Profesorii sunt revoltati

Peste 2.000 de cadre didactice au facut contestatii cu privire la calculele facute de experti. Profesorii au fost instiintati de catre contabilii unitatilor de invatamant la care sunt incadrati ca sumele ce li se cuvin sunt, de fapt, mult mai mari. „Nu stiu daca aceste erori au fost comise dintr-o greseala sau intentionat. Cert este ca toata bulibaseala cu salariile noastre se transforma in bataie de joc si nu cred ca meritam asta. Nu este corect, pentru ca nu da nimeni bani din buzunarul propriu”, a afirmat, intrigata, Maria Ojog, profesor. Aceeasi idee este sustinuta si chiar completata de Mihai Stanciu, un alt cadru didactic, care afirma ca „profesorii au ajuns sa fie bataia de joc a ministerului si, mai nou, a sindicalistilor, care nu fac eforturi prea mari pentru a-i ajuta. Pentru ce naiba s-au mai cheltuit atatia bani cu expertii? Ca sa ne tepuiasca? Este anormal ceea ce se intampla in invatamantul bacauan”.

Sindicatul va apela
din nou la instantele
de judecata

Prinsa intre profesorii revoltati si expertii care nu isi recunosc vina, conducerea SLI va apela din nou la instanta. „Suntem intr-un mare impas, din care vom iesi destul de greu – afirma Manole Chiriac. Si asta pentru ca dosarele unde au fost gasite erori au fost judecate o data. Va trebui sa facem actiuni separate in instanta pentru recuperarea prejudiciului. Este foarte posibil sa ii dam in judecata pe expertii care au fost desemnati sa se ocupe de recalcularea salariilor pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004. Daca se va dovedi ca au gresit, acestia vor scoate bani din buzunar. Ei au fost platiti, insa nu si-au facut treaba cu simt de raspundere”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă