Noua carte de versuri a Monicai Pillat este dedicata mamei ei, doamna Cornelia Pillat, care a parasit viata la inceputul acestui an. Este o carte cu o puternica incarcatura emotionala, dar, dupa cum stim, nu neaparat emotia omeneasca face poezia, mai degraba inteligenta artistica. Monica Pillat, cunoscut anglist, om de remarcabil rafinament intelectual, situata cumva prin felul de-a gandi in descendenta lui T.S. Eliot, se apropie de poezie cu angajament afectiv si cu o mare dispozitie meditativa. Versurile ei din acest volum Dorul de rai, aparut la editura Universalia DU Style, are calitatile unei rugaciuni care reuseste sa faca una din carte, icoana si peisaj. Exemplu: „pe cand stateam pierdut in mistica tacere/din cruci crescura crengi spre steaua din vechime…” sau „adamic prin gradina de litere petrec”… Poeta are tot timpul constiinta fiintei sale livresti de care nu se poate desparti chiar si in momentele de cea mai pura traire. Ceea ce este foarte bine. Din acest motiv poezia ei scapa mai tot timpul de anumite naivitati care ar deranja si ne comunica autentice emotii intelectuale, receptacul universal ca potirul impartasaniei. Probabil, daca aceea careia ii sunt dedicate versurile le-ar putea citi acum, ar aprecia tocmai aceasta calitate a fiicei de a se fi ridicat deasupra suferintei si de a transmite tuturor un mesaj de stranie solidaritate. Cand vedem la tot pasul foame de iad, dorul de rai e tot ce poate fi mai necesar.
