15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialDormitor transformat în bucătărie

Dormitor transformat în bucătărie

Modul în care este structurată şi organizată o locuinţă contribuie la creşterea gradului de confort.

Când aceste aspecte nu satisfac necesităţile familiei, se pot întocmi noi planuri de reamenajare. La fel s-a întâmplat şi în cazul de faţă, când, din motive strict funcţionale, proprietarii au transformat unul din dormitoarele locuinţei în bucătărie.

Întrucât casa pe care o deţin a fost construită în perioada interbelică, proprietarii nu au avut posibilitatea să aleagă numărul de camere şi destinaţia lor. Şi pentru că structura locuinţei nu îndeplinea standardele dorite de ei, au decis să reorganizeze spaţiul, astfel încât să obţină mai mult confort. Un inconvenient major era dat de distanţa mare dintre living şi bucătărie. Pentru a rezolva această problemă, au transformat dormitorul din vecinătatea livingului în bucătărie. Peretele dintre cele două încăperi a fost demolat.

Cei doi soţi şi-au dorit ca bucătăria să fie aproape de living, dar separată de acesta. Separarea celor două încăperi s-a făcut prin montarea unor uşi culisante din sticlă.

Deoarece în zona noii bucătării se afla o pivniţă, a fost turnată o placă din beton armat pe pardoseală, care a creat o diferenţă de nivel de 15 cm între bucătărie şi living.

Transformările nu s-au încheiat aici. Pentru a dispune de mai mult spaţiu de depozitare a fost construit, din profile metalice şi plăci din gips-carton, un dulap cu uşi culisante din sticlă sablată, care îndeplineşte rolul unei debarale. Din suprafaţa existentă de 9 mp, debaraua ocupă 1,4 mp.

A fost construit un tavan fals, cu rol fonoizolant. Pe pardoseală a fost montată gresie, iar zona frontului de lucru a fost placată cu faianţă.

Instalaţiile de apă caldă, apă rece şi de scurgere au fost realizate din conducte din polipropilenă, res¬pectiv din PVC. Acestea au fost trecute printr-un strat de material izolant şi au fost fixate în şanţuri săpate în pardoseală şi perete, şanţuri care au fost acoperite fie cu şapă, fie cu tencuială. Aceeaşi metodă de montaj a fost folosită şi în cazul instalaţiei electrice.

Proprietarii au optat pentru mobilier roşu, dorindu-şi să creeze în zona dedicată gătitului o atmosferă dinamică. Pentru a se potrivi cu frigiderul (pe care îl aveau deja), ei au ales accesorii gri şi din inox.

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă