Firma de cosmetice Avon a ajutat Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca să achiziţioneze două aparate de ultimă generaţie care îi vor ajuta pe medici în diagnosticare. Managerul institutului, Alexandru Irimie, a explicat ieri că este vorba despre un aparat care testează osteoporoza şi care ajută la îmbunătăţirea vieţii pacienţilor, iar al doilea, prin depistarea gangionului santinelă în cancerul mamar, ajută la corecta stadializare a unei boli oncologice.
„Aparatura este de ultimă generaţie şi a costat 113.000 de dolari. Ea a fost achiziţionată de compania de cosmetice în cadrul campaniei pe care aceasta o derulează pentru depistarea la timp a cazurilor de cancer mamar”, spun reprezentanţii Institutului.
20.000 de pacienţi trataţi
Directorul Irimie a mai spus că anul acesta au trecut pragul institutului 20.000 de oameni din întreaga ţară, iar dintre aceştia 1.125 au fost femei diagnosticate cu cancer mamar. Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a intrat, în acest an, ca membru fondator, într-un consorţiu internaţional de cercetare în domeniul cancerului.