Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că Uniunea Europeană şi Statele Unite ar trebui să depună toate eforturile pentru a ajunge la un acord privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, până la sfârșitul anului 2015, informează Mediafax.
Donald Tusk a declarat, la finalul Consiliului European desfășurat la Bruxelles, că liderii europeni au discutat evoluţia demersurilor privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, convenind că ar trebui ca ambele părţi să depună toate eforturile pentru a ajunge la un acord până la sfârșitul anului 2015.
Preşedintele Consiliului European a mai spus că liderii europeni au avut discuţii, vineri dimineaţă, şi privind evoluţia economiei europene, aprobând pilonii de Analiză Anuală a Creşterii economice.
Preşedintele Consiliului European a amintit şi de discuţiile avute cu prim-ministrul grec Alexis Tsipras, precizând că deşi nu a fost o întâlnire pentru luarea unor decizii, întrevederea a fost foarte importantă pentru că s-a reuşit să se reclădească încrederea.