Dacă am înţeles eu bine, Emil Boc tocmai câştigase preşedinţia partidului şi se pregătea să piardă şefia Guvernului. Doar că a dat de înţeles la TVR că se simte bine în funcţie, ceea ce i-a surprins pe unii. Cam bizară întorsătura evenimentelor, pentru că, în logica normală de funcţionare a democraţiilor, un cetăţean X vrea să conducă un partid pentru a ajunge să conducă o ţară, adică să pună în aplicare programul şi ideile acelui partid. Tot de obicei, partidele îşi aleg lideri populari, capabili să le facă să câştige alegerile. Nu că Vasile Blaga ar fi popular, are alura politică a unui sectorist şi anvergura unui administrator de aprozar. Faptul că un Congres întreg a avut de ales numai între ei doi arată o problemă de fond la partid. Toader Paleologu a fost outsider, dar a arătat capacitate de a gândi strategic şi îndrăzneţ tocmai pentru că a intrat în cursă, e de urmărit în continuare.
Acum, PDL s-a ales cu un şef de partid tocmai reconfirmat în triumf şi rugat concomitent să se retragă de la Guvern. Ca pretext e această idee că şefia Guvernului trebuie despărţită de cea a partidului. O idee şi stupidă, şi periculoasă. Conducerea unui guvern cere decizii curajoase, iar Emil Boc a luat decizii dificile, de aceea este şi nepopular la nivelul opiniei publice. Nu ştiu de unde au scos pedeliştii ideea că, dacă un şef de partid nu îşi asumă direct conducerea îîguvernului, atunci partidul se va salva la alegeri. Până acum, precedentele sunt exact pe invers: PDSR (PSD) a defilat cu Nicolae Văcăroiu la Guvern în 1992-1996 fără ca premierul să conducă partidul şi partidul a pierdut alegerile în 1996. PNŢCD a defilat cu Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu în 1996-2000. Ciorbea şi Isărescu veneau din afara partidului când au fost numiţi, Radu Vasile era în conducere, dar nu şeful partidului. Deci, PNŢCD a despărţit cele două funcţii. Şi a pierdut alegerile, ba chiar nici nu a mai intrat în Parlament. Atunci de ce ne-o bântui la intervale regulate strategia asta a mortului în păpuşoi: despărţim funcţiile şi păcălim populaţia. Adevărul e că nu merge: oamenii votează partidul în funcţie de ce face Guvernul, indiferent dacă şeful de la partid e şi şef la Guvern.
Însă riscurile pentru coerenţa Guvernului sunt foarte mari. Oricum, coerenţa guvernării în România suferă din cauza dualismului preşedinte-premier. Asta se rezolvă numai prin relaţii apropiate între cele două centre de putere, cum a fost cu Iliescu-Văcăroiu şi Băsescu-Boc. Dacă vom avea un Emil Boc şef la partid, dar scos la pensie de la Guvern, ne vom trezi cu trei centre de putere: Cotroceni, PDL – Modrogan şi tehnocratul de la Guvern, care nu e clar de cine va asculta. De fapt, scenariul care se vehiculează acum spune că tehnocratul respectiv este de fapt pregătit să Guverneze peste perioada de revenire a economiei şi să fie pregătit pentru alegerile prezidenţiale post-Băsescu. Caz în care preşedinţia partidului cucerită acum de către Boc chiar nu mai contează foarte mult, pentru că Traian Băsescu pregăteşte o viitoare locomotivă electorală. Care, dacă are succes, va trebui să preia şi conducerea partidului la un moment dat.
Dar unde să găseşti un tehnocrat şi cu imagine bună, şi bun de transformat în politician care să salveze partidul? Şi să schimbe scena politică destul de mult cât să-i permită lui Traian Băsescu să nu predea puterea lui Crin Antonescu şi Victor Ponta? Nu prea ai de unde scoate aşa ceva. Îmi zicea cineva zilele trecute că ne-ar trebui un domn străin şi la Guvern. Oricum, văd că strategia domnului străin se răspândeşte în administraţie. Soluţia noastră pentru a intra în Schengen e să aducem poliţişti europeni să ne controleze vămile şi graniţa. Soluţia pentru a nu mai pierde bani cu întreprinderile de stat e să privatizăm managementul, care în practică pare a se traduce prin a căuta manageri străini pe piaţa forţei de muncă din afară. Ideea nu e rea în sine, dar implică recunoaşterea unui faliment moral: nu doar că am eşuat să curăţăm vămile şi economia de stat cu români, dar nici măcar nu credem că am putea-o face cu români, deci avem nevoie de străini.
Însă, dacă ducem strategia domnului străin prea departe, s-ar putea să venim cu răspunsuri teoretice bune la întrebări practice greşite. De ce a rămas economia de stat o gaură neagră la 20 de ani de la revoluţie? Pentru că e condusă de români? Sau pentru că e condusă prost pur şi simplu, fără legătură cu etnia sau cetăţenia respectivilor? Caz în care managementul străin nu schimbă foarte mult din ecuaţie. De fapt, ceea ce lipseşte la regii şi în economia de stat în general este guvernanţa corporativă, adică un set de reguli după care sunt desemnate Consiliile de Administraţie, care la rândul lor controlează managementul, după nişte criterii de performanţă. Degeaba vom numi un neamţ la o regie autonomă dacă cei care ar trebui să-l controleze vor fi numiţi tot pe criteriile politice şi posturile astea vor continua să reprezinte răsplata pentru cei care freacă clanţa la partid. Cel mult, vom reuşi fie să-l corupem pe neamţul respectiv, fie să-l punem pe fugă. Cazul de la CEC e hazliu din acest punct de vedere: Ministerul de Finanţe face acolo două numiri controversate, Banca Naţională respinge respectivele numiri. La care ministrul de Finanţe vine şi spune că va privatiza managementul CEC. Bună ideea, dar nu era mai simplu să fi numit de la bun început nişte oameni competenţi pe posturile respective? Cu alte cuvinte, Ministerul de Finanţe ne propune o soluţie complicată pentru o problemă provocată tot de către Ministerul de Finanţe.
Din câte aud, se căuta prin multinaţionale tehnocratul ăla care să-i urmeze şi lui Emil Boc la Guvern şi lui Traian Băsescu la Preşedinţie. Caz în care gluma cu domn străin la guvern nu mai e chiar departe de realitate. Pentru că, de fapt, multinaţionala reprezintă în imaginarul românesc de astăzi un fel de străinătate, străinătatea de lângă noi. Avem deja talent la aşteptat soluţii universale de la schimbări superficiale (vezi cea cu votul uninominal), aşa că avem un fel de datorie de a o încerca şi pe asta. Poate apoi facem şi schimbările de fond.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
