7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialDominique Strauss-Kahn, arestat preventiv într-un dosar de proxenetism

Dominique Strauss-Kahn, arestat preventiv într-un dosar de proxenetism

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, a fost plasat în arest preventiv marţi, la Lille, în dosarul de proxenetism supranumit Carlton, a anunţat Parchetul, citat de AFP, conform Mediafax.

El este acuzat de „complicitate la proxenetism” şi „tăinuirea unui abuz de bunuri sociale” în dosarul Carlton.

Strauss-Kahn a sosit cu puţin înainte de ora 09.00 (10.00 ora României) într-o cazarmă a jandarmeriei din Lille, unde fusese convocat. El a fost imediat informat cu privire la plasarea sa în arest preventiv de către anchetatorii poliţiei judiciare din Lille, potrivit sursei citate.

Fostul şef al FMI-ului urma să fie interogat pe tema petrecerilor la care ar fi participat, în special la Paris şi Washington, pentru a se stabili dacă femeile care au fost prezente la acestea erau prostituate.

Ar trebui ridicată şi problema unor eventuale compensaţii pentru aceste seri, organizate în special de unul dintre apropiaţii săi, Fabrice Paszkowski, responsabil de o companie de echipamente medicale, şi David Roquet, fost director al unei filiale a grupului Eiffage.

Ultima dintre aceste petreceri a avut loc între 11 şi 13 mai, în capitala americană, înaintea arestării lui DSK în cazul Sofitel din New York. În acest caz, în care camerista Nafissatou Diallo îl acuza pe DSK de agresiune sexuală, acuzaţiile penale au fost abandonate de justiţia americană.

În timp ce era favorit al Partidului Socialist la alegerile prezidenţiale franceze din 2012, Dominique Strauss-Kahn şi-a văzut ascensiunea oprită brutal, în mai 2011, după ce a fost arestat la New York, acuzat de agresiune sexuală.

 

Cele mai citite

Artificii, rezervoare de benzină și combustibil pentru camping folosite în explozia Tesla Cybertruck, din fața hotelului Trump din Las Vegas

Poliția a spus că știe cine a închiriat camionul, dar autoritățile nu sunt pregătite să dezvăluie încă numele FBI lucrează pentru a determina dacă incidentul...

Modificări legislative pentru agenții imobiliari: Măsuri sporite de cunoaștere a clientelei în tranzacții

Proiectul de lege care reglementează măsuri suplimentare pentru agenții imobiliari va fi dezbătut de Parlament în procedură de urgență, dar agenții atrag atenția asupra...

Cotația aurului va fi în creștere și în 2025. Ce ritm va avea

Preţul aurului va continua să crească şi în 2025, potrivit analiştilor de pe Wall Street, însă ritmul de apreciere va încetini după avansul spectaculos...
Ultima oră
Pe aceeași temă