5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialDoi şoferi morţi într-un accident din Mureş

Doi şoferi morţi într-un accident din Mureş

Şoferul unui autocar şi cel al unei autoutilitare au murit, azi dimineaţă, în dreptul localităţii mureşene Ţigmandru, după ce una dintre maşini a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu celălalt autovehicul, informează Mediafax.

In autocar mai erau trei pasageri care au scăpat nevătămaţi. Potrivit comisarului de poliţie Ioan Grama, aflat la faţa locului, în accidentul produs pe Drumul European E60, în dreptul localităţii mureşeşene Ţigmandru, au fost implicate o autoutilitară cu numere de Brăila şi un autocar cu numere de Germania.

„Accidentul s-a produs în jurul orei 6,45, când autoutilitara, circulând pe sens opus, a intrat în coliziune frontală cu un autocar. În urma impactului, ambii şoferi au decedat. Trei pasageri care se aflau în autocar au scăpat nevătămaţi”, a declarat Grama.

Acesta a spus că poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili motivul pentru care autoutilitara circula pe sens opus.

Potrivit aceleiaşi surse, circulaţia a fost blocată în zonă timp de zece minute, pentru cercetări, după care s-a circulat alternativ, pe câte un sens de mers.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă