Doi români, tată şi fiu, pleacă marţi într-o călătorie de 80 de zile şi 17.000 de kilometri spre Asia, pe două motociclete vechi de zece ani şi cu doar 3.000 de euro în buzunare, ei urmând să străbată nu mai puţin de 12 ţări, scrie Mediafax.
Valeriu şi Theodor Pană vor traversa Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia şi Bulgaria.
Zece dintre ţările prin care vor trece cei doi au făcut parte din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Vali şi Theo nu cunosc limba rusă, ci doar germana şi engleza, însă, pentru a se înţelege cu localnicii, se bazează, optimişti, pe un ghid de conversaţie româno-rus editat în 1957.
Vali (Valeriu Pană), 62 de ani, se recomandă „fotograf liber” în Bucureşti din 2007. Din 1991, a fost fotoreporter la ziarul „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” al comunităţii germane din România. Până în 1991 a reparat avioane de pasageri şi utilitare, mari şi mici, în specialitatea instalaţii electrice.
Merge pe motocicletă din 2006 şi a parcurs, până acum, aproximativ 60.000 de kilometri. Este pasionat de ciclism, drumeţie montană şi fotografie.
Theo (Theodor Pană), 25 de ani, este din 2011 director de proiect în cadrul unei companii care construieşte parcuri fotovoltaice. Înainte, a colaborat timp de trei ani ca fotoreporter.
Merge cu motocicleta de un an, timp în care a făcut aproximativ 12.000 de kilometri. Este pasionat de fotografie, fotojurnalism, snowboarding, ciclism, motociclism, călătorii şi aventură.
„Niciodată, niciunul, nici el, nici eu, nu am fost atât de departe şi n-am părăsit Europa, nici nu am fost plecaţi atât de mult”, recunoaşte fiul.
40 de kilograme de bagaje
În cifre, călătoria lor poate fi rezumată astfel: doi români, două motociclete de 10 ani vechime, 17.000 de kilometri de parcurs, 80 de zile, 1.400 de litri benzină, respectiv 120 de „plinuri” pentru ambele motociclete, 20 de kilograme de bagaje fiecare, 3.000 de euro bani de cheltuit, din care echivalentul a aproximativ 1.200 de dolari vor „merge” pe benzină.
„Benzina în ţările foste sovietice este destul de ieftină, maximum un dolar. În total, aproximativ 1.200 de dolari”, calculează rapid Vali, completat de fiul său, care remarcă faptul că, în această călătorie, vor fi „cei mai buni prieteni ai benzinăriilor”.
Vali spune că ar fi vrut să plece la drum cu 4.000 de euro, ca să nu aibă niciun fel de stres financiar, dar, până la urmă, suma totală nu va depăşi 3.000 de euro. Cu toate acestea, este optimist: „În general, se trăieşte cu bani puţini acolo. Mai dai o amendă, un radar, într-o seară n-ai găsit un hotel mai ieftin…”.
Tatăl e mulţumit că pregătirea motocicletelor, înlocuirea anumitor piese şi cumpărarea de piese de rezervă a costat mai puţin decât anticipase – în total 1.000 de euro, la care s-au adăugat 600 de euro pentru cumpărarea cutiilor de aluminiu pentru cărat bagajele.
Tot tatăl ştie să facă motocicleta bucăţi şi să o refacă fără să rămână niciun şurub nepus la locul lui. Iar asta le dă încredere amândurora.
„Eu nu rezolv motocicleta decât dacă nu am piesa care trebuie să fie schimbată şi să nu se întâmple ceva în motor. Dacă se întâmplă ceva acolo, gata, se termină totul. Dar este greu de presupus că în motor s-ar putea întâmpla ceva. Sunt motoare extrem de performante”, afirmă seniorul.
Vreo sponsorizare? „Nu. Oamenii fac afaceri, nu fac pomană. Ei sunt reţinuţi. BMW are oameni care au făcut sute de mii de kilometri cu motociclete produse de ei. Este un motociclist care are aproape milionul de kilometri. O tânără a mers în Alaska singură, pe timp de iarnă, a realizat prima traversare, cu un costum cu sisteme de încălzire, a făcut sute de mii de kilometri”, răspunde tatăl.
Vizele costă, în medie, 50 de dolari fiecare, pentru Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, adică 700 de dolari împreună. Cei doi pornesc la drum fără să aibă vize pentru trei dintre ţările pe care vor să le străbată – Uzbekistan, Turkmenistan şi Tadjikistan -, pe care, însă, speră să le obţină în timpul călătoriei, pe traseu.
Drumul pe care nu te poţi întoarce
„Problema e că pe drumul acesta nu te mai poţi întoarce. Nu mai ai cum. Dacă ai trecut de Rusia, pa, nu te mai întorci, pentru că viza ta este «o intrare – o ieşire». Dacă vrei să te întorci, că ai păţit ceva pe drum, nu te poţi întoarce. Dacă eu am intrat în Kazahstan, nu mă mai pot întoarce, pentru că viza mea nu îmi permite. Mă duc la rus, la frontieră, şi îmi spune «Înainte! Înapoi, nu!». Dacă ajung în Kazahstan – şi am de făcut 2.000 de kilometri prin Kazahstan, până ajung la Alma Ata -, am făcut 1.000 de kilometri. Sunt într-un sat nenorocit, în deşert, şi trebuie să mă întorc. Unde mă duc? Ambasada este la încă o mie de kilometri înainte. Numai când te gândeşti la chestiile astea nu îţi mai vine să pleci. Asta te deprimă. În oricare din ţările astea, nu te poţi duce înapoi. Te legi de ghidon şi mergi, frate, numai înainte…”, face haz de necaz Valeriu Pană.
Din capul locului, cei doi călători ştiu că nu au toate vizele. Şi totuşi, pleacă la drum.
„Noi plecăm acum şi nu avem viza de Turkmenistan. Plecăm, că nu o să stăm. Ajungi în Uzbekistan. De aici până în Uzbekistan sunt şapte-opt mii de kilometri şi în Uzbekistan îţi spune «Îmi pare rău, nu se poate…». Ce fac? Unde mă duc? În Iran nu ai cum să ajungi, în Afganistan la fel, înapoi nu poţi să o iei, unde te duci? Banii se termină, ce fac? Expiră viza, iei amendă. Ăsta e sistemul. Asta este ceva ce pune capac la tot ce ţi se poate întâmpla”, adaugă el.
Vali mai spune că vizele sunt „cel mai mare stres şi cea mai mare nebunie”. E nedumerit de ce autorităţile, pentru a le acorda viza, vor să ştie exact data în care vor ajunge într-o anumită ţară.
„Te pune să îi spui de la Bucureşti când o să ajungi tu în Azerbaidjan. Am de făcut 10.000 de kilometri până acolo, cum pot eu să îţi spun eu ţie în ce zi intru în Azerbaijan? Dacă ţi se sparge motorul, nu mai poţi să mergi. Dar, aşa cum au mers şi alţii, o să mergem şi noi. O să vedem. O să fie o experienţă interesantă”, comentează el.
„La anul o să mergem în Franţa, că putem să ne întoarcem”, adaugă el, în glumă.
Printre haine, un volum de Eminescu
Ce-şi vor pune în bagaje? Puţine haine, echipament de camping – cort, sac de dormit, arzător, tacâmuri, farfurie, bol şi cană metalice, frânghie de întins rufe -, piese de schimb şi scule pentru motociclete, aparatură multimedia (tabletă Ipad, cameră GoPro, alte două camere, laptop).
„Fiecare vom avea câte un aparat de fotografiat, laptop în care vom descărca imaginile, o cameră video GoPro, care se poate monta pe cască sau pe motocicletă, un telefon mobil smartphone şi un telefon mic, simplu, căruia să îi ţină bateria.(…) Vom folosi laptopul pentru a comunica cu cei de acasă, pentru că tarifele de roaming sunt exorbitante, vom încerca ori de câte ori se poate şi o să avem timp să actualizăm site-ul”, detaliază Theodor.
„Mai bine te ţii de un traseu, chiar prost făcut, decât să improvizezi”
Tatăl şi fiul se vor întoarce în ţară după 70-80 de zile, spre sfârşitul lunii septembrie.
Pe site-ul dedicat de Vali şi Theo acestei călătorii, www.tworidepamir.ro, cei doi scriu că vor să parcurgă „teritorii puţin frecventate de turismul de agrement, orientat pe odihnă şi servicii ireproşabile”, şi să descopere „o lume puţin cunoscută, îndepărtată şi închisă, exotică şi atrăgătoare prin însăşi natura ei, cu care foarte rar se intră în contact direct, şi atunci, superficial”.
Vali mai spune că această călătorie va fi făcută în special pentru a vedea locuri şi oameni. „Eu nu sunt foarte interesat de chestii istorice, de moschei. Sunt frumoase şi acelea, sunt interesante, sunt valoroase. Eu o fac pentru peisaj, pentru oameni, modul de viaţă actual, nu ce au făcut acum trei mii de ani la Samarkand…”, explică el.
Cei doi români ieşi din ţară pe la punctul de frontieră de la Galaţi şi vor străbate 42 de kilometri prin Republica Moldova, trecând prin localitatea Vulcăneşti.
Traseul include apoi Ucraina (Odessa), pe conturul Mării Negre.
„Vom trece graniţa spre Rusia, lângă Rostov pe Don, primul oraş mare din Rusia, către Volga, de unde începem să mergem către nord, spre Delta Volgăi. Aici sunt crescătorii de peşti, staţiuni. Urmează să mergem către Samara, Ufa, Celiabinsk, ultimul oraş mare din Rusia”, rezumă Theo, în două fraze, un drum de aproape 2.500 de kilometri.
Despre peisajul din Rusia, tatăl spune că e „relativ plăcut, frumos, suportabil”.
Urmează coborârea spre Kazahstan şi întâlnirea cu oraşul Astana, apoi, tot către sud, cu Alma Ata.
„În Kazahstan se intră în deşert, nu dune, ca în Sahara. E o vegetaţie pitică, dar deşert. Există şi nisip, dar nu ca în Sahara. În zona lacului Balkash, încep să apară munţi, Altai, înspre China. Iar în continuare vor fi munţi din ce în ce mai înalţi. Primii munţi care apar aici sunt Tian Şan, masivul acesta care se întinde între Kazahstan şi Kîrgîzstan”, descrie tatăl peisajul din Kazahstan, cu vechea lui pasiune pentru munţi în fiecare frază.
Mai ştie că în Kazahstan, la Karaganda, au fost deportaţi foarte mulţi oameni din est şi prizonieri de război germani. Acolo există un cimitir imens şi o zonă de gropi comune, „câmpuri ale morţii pe care trebuie să le vezi”.
Dar Kazahstanul mai are şi altă poveste interesantă, mutarea „peste noapte” a capitalei de la Alma Ata la Astana. „Alma s-a dezvoltat necontrolat, devenise un oraş foarte poluat, cu un stil de viaţă bolnăvicios şi au zis că trebuie să se deschidă către occident, să atragă oameni, să fie o ţară frumoasă…«Hai să mutăm capitala. Unde o mutăm? O mutăm la Astana». Şi din nimic au ridicat capitala”, descrie Theo o „mutare” istorică ce a durat doar 15 ani.
Vali Pană îşi continuă lecţia despre capitala Kazahstanului, precizând că profesori de la Institutul Karlsruhe – cea mai importantă şcoală de arhitectură din lume -, precum şi arhitecţi din Danemarca şi din Norvegia, au făcut clădiri în noua capitală.
„Ăia mută capitala la fiecare trei ani dacă vor”, remarcă, hâtru, el.
În Kîrgîstan vor trebui să ajungă la Bişkek, pentru a rezolva problema vizei pentru Tadjikistan, pentru că în România nu există consulat.
„Dintre toate ţările acestea, Tadjikistanul şi Kîrgîzstanul au cea mai dezvoltată infrastructură turistică, sprijiniţi şi de organizaţii vest-europene, occidentale, au dezvoltat acest sistem turistic de mici staţiuni – turism cu cai, cu elicopterul, turismul rural. Mergi, stai în iurtă, există multe posibilităţi de a te caza, de a petrece timp liber, alpinism, rafting…Sunt şi cele mai liberale ţări din zonă…”, spune el.
Traseul include apoi înconjurarea lacului Issik Kul, pe mai mult de 200 de kilometri, după care vor trece prin Pasul Torugart, chiar la graniţa cu China.
De la Osh (Kîrgîzstan) începe Autostrada Pamir, (M41), care le va conduce drumul până la Duşanbe, capitala Tadjikistanului.
„Foarte multă lume m-a întrebat: «În Tadjikistan o să ajungi la 4.000 de metri altitudine. Crezi că o să ai probleme cu respiraţia?». Nu ştiu, nu cred, sincer. Dacă trage motorul? Trage. Au mai fost şi alţii pe acolo”, se încurajează Theo.
Tatăl continuă prezentarea itinerariului, pe hartă. „Noi vrem să mergem pe lângă graniţa cu Afganistan, pentru care trebuie o aprobare specială. Drumul nostru continuă spre nord. Uzbekistan. Acolo e interesant, în afară de Samarkand, Buhara, e un drum mare, care merge pe valea râului Amudaria”, arată el.
Tot tatăl povesteşte cum Marea Aral a secat în proporţie de 60 la sută. „Ea este alimentată de două râuri care vin din masivul Hindukuş, din Pamir şi Tian Şan, Amudaria şi Sîrdaria….S-au făcut culturi mari de bumbac irigate. Toată apa a fost trasă de irigaţii şi marea a secat până au rămas vapoarele pe nisip”.
De acolo, vor trebui să treacă în Turkmenistan, pentru a ajunge, traversând Marea Caspică, la Baku, capitala Azerbaidjanului. Un drum pe mare de circa 100 de kilometri.
Dacă nu obţin viză pentru Turkmenistan? „Trebuie să ocolim Marea Caspică ori să trecem în Kazahstan….Sunt peste 200 de kilometri pe mare, o zi şi o noapte de mers cu vaporul. Pleacă după nişte orare pe care nu le ştie nimeni. Poţi să aştepţi acolo cu zilele”, vorbeşte Vali despre traversarea mării din Kazahstan.
„N-aş ţine foarte mult la Turkmenistan, dar noi trebuie să traversăm cu vaporul Marea Caspică din Turkmenistan să ne ducem în Azerbaijan, apoi în Georgia, în Turcia, Bulgaria şi România”, adaugă acesta.
În drum ar mai putea să vadă şi Gates of Hell din Darvaza, locul unde pământul „arde”. Sunt foste exploataţii sovietice de gaze naturale. După ce Uniunea Sovietică a închis exploatările, acolo au rămas cratere din care ies gaze naturale. Ruşii au preferat să le aprindă, pentru ca gazul care iese să nu să se acumuleze. Acolo, din anii 70, pământul „arde” continuu.
Din Azerbaidjan, vor merge către Georgia şi Turcia, unde nu este nevoie de viză.
„În Turcia, nouă ne-ar plăcea să mergem prin sud, pe la Marea Mediterană, Istanbul, şi apoi intrăm pe conturul Mării Negre, pe la Mangalia, Vama Veche, Bucureşti”, descrie Theo întoarcerea spre casă.
„E mult mai bine să te ţii de un traseu, chiar prost făcut, decât să începi să improvizezi pe drum. Avem un program şi trebuie să ne ţinem de el, pentru că nu am nici 200 de zile la dispoziţie şi nici 20.000 de euro bani în buzunar”, adaugă Vali.
