Două persoane care se întorseseră în urmă cu mai mult de o lună din Republica Dominicană s-au prezentat marţi la Institutul "Matei Balş" din București, informează Agerpres.
Specialiștii au considerat că nu există suspiciunea de infectare cu virus Zika, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Cătălin Apostolescu. Potrivit acestuia, cei doi nu fuseseră înţepaţi de ţânţari.
"Ieri s-au prezentat la Institutul Matei Balş două persoane care se întorseseră din Republica Dominicană în urmă cu o lună şi ceva. Erau asimptomatici, nu relatau înţepături de ţânţar, prin urmare nu a fost nici măcar ridicată suspiciunea de Zika", a spus medicul.
În prezent cele două persoane se află la domiciliile lor.