Două persoane au murit şi alte cinci au fost rănite într-un accident rutier la ieşirea din Târgu Mureş. Doi dintre răniţi sunt în stare gravă, iar circulaţia la ieşirea din Târgu Mureş este deviată, transmite corespondentul Mediafax.
Şeful SMURD Mureş, dr. Cristian Boeriu, a declarat că în accident au murit doi bărbaţi, iar alte două persoane, o femeie şi o adolescentă în vârstă de 16 ani, care se aflau în acceaşi maşină cu bărbaţii, sunt în stare gravă şi intubate.
Cele două urmează să fie preluate de unitatea mobilă de Terapie Intensivă a SMURD Mureş şi respectiv de elicopterul SMURD.
În plus, potrivit lui Boeriu, alte trei persoane au fost rănite în accident, una uşor, iar două cu leziuni la o mână şi, respectiv, toracice.
„Mai există trei victime, una care a scăpat fără leziuni, doar cu o zgârietură şi, din altă maşină, un bărbat care a suferit o fractură la o mână şi o leziune toracică, respectiv o femeie, diagnosticată tot cu leziune toracică. Cei doi din urmă vor fi preluaţi de echipajele de prim-ajutor ale SMURD, din Târgu Mureş şi Iernut”, a spus Boeriu.
Toţi cei patru răniţi urmează să fie transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD din Târgu Mureş.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, Livia Popa, accidentul a avut loc din cauza unei depăşiri neregulamentare.
„Şoferul unuia dintre autovehiculele implicate în accident a vrut să vireze la stânga, spre Chirileu, un altul, care venea dinspre Cluj, a vrut să-l depăşească neregulamentar şi s-a tamponat frontal cu un autoturism care venea din faţă, regulamentar. Încă o maşină, din spatele celei care circula regulamentar, a intrat în aceasta, tamponând-o”, a spus Livia Popa.
Potrivit acesteia, circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri, pentru a se permite intervenţia echipajelor de prim-ajutor, inclusiv a elicopterului SMURD, mai ales că două persoane au fost încarcerate, şi pentru a se putea face cercetări.
Livia Popa a spus că s-au format cozi de autovehicule pe ambele sensuri de mers, la ieşirea din Târgu Mureş, între Recea şi Sânpaul, în intersecţia spre localitatea Chirileu, astfel că circulaţia a fost deviată pe ruta Târnăveni, din ambele sensuri de mers.
Două persoane au murit, duminică la prânz, într-un accident care a avut loc la ieşirea din Târgu Mureş, alte două, între care o adolescentă de 16 ani, fiind rănite şi scoase dintre fiarele contorsionate ale uneia din cele trei maşini implicate.