Au sărbătorit ziua unei colege şi au ajuns la spital, în comă alcoolică. Doi copii de 11 şi 12 ani, din oraşul sucevean Salcea, au fost găsiţi prăbuşiţi într-un şanţ de pe marginea drumului după ce au băut o sticlă cu vişinată, relatează realitatea.net.
În ultima zi de vacanţă, patru prieteni din Salcea au mers la picnic. Pentru că era aniversarea unuia dintre ei, copiii s-au pregătit cu câteva zile înainte pentru o petrecere de neuitat.
„Au luat o sticlă de vişinată de la una din fete şi au ascuns-o într-o groapă de nisip” a spus medicul pediatru Cecilia Petre.
După petrecere, doi dintre copii, un băiat de 11 ani şi o fată de 12 ani, au fost găsiţi de un cioban într-un şanţ de pe marginea drumului. Copiii au fost duşi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean din Suceava.
„Intoxicaţie acută etanolică, comă de gradul 2”. Acesta a fost diagnosticul pus de coordonatorul UPU al Spitalului Judeţean din Suceava, Liviu Cârlan.
Cei doi copii sunt acum în afara oricărui pericol. În timp ce Direcţia pentru Protecţia Copilului a deschis o anchetă, părinţii cercetaţi pentru neglijenţă au refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii.