» Filmul a avut premiera mondiala la Festivalul de Film de la Cannes din 2006. Pana acum a avut incasari de peste 2 milioane de dolari.
» Bazat pe volumul omonim al lui Eric Schlosser din 2001, filmul lui Linklater este o drama care arata cum viata ne este influentata de ceea ce mancam.
Caz real intr-un orasel din statul Georgia (SUA): un elev de liceu, Mike Cameron, este suspendat (e drept, pentru doar o zi, dar gestul conteaza) pentru ca refuza sa ia parte la mascarada intitulata "Coke Day" (Ziua Coca Cola). Ce a facut atat de grav Mike Cameron? De Coke Day, ar fi trebuit sa poarte un tricou alb sau un tricou rosu si sa zambeasca frumos, in timp ce corpul sau devenea litera "C" in cuvantul "Coca Cola", pentru ritualica poza de grup. Ghinion. Mike se hotarase ca in ziua aia sa poarte un tricou albastru Pepsi. Martorii au spus insa ca fapta lui Mike a fost premeditata, ca tricoul albastru a aparut in ultimul moment, suficient cat sa intre in poza.
Cazul lui Mike a facut, la vremea respectiva, inconjurul lumii, iar mass-media l-au tratat pe Mike ca pe o victima a corporatismului si a nebuniei numite "sponsorizare" ale carei victime au cazut si inca mai cad scolile americane.
Si in timp ce dumneavoastra cititi inceputul acestui text, cele doua producatoare de bauturi racoritoare beneficiaza de reclama gratuita, prin simpla mentionare a numelui lor. Ridicati situatia asta la puterea a zecea si va veti putea face o idee despre ce inseamna canibalismul consumerist si despre ce inseamna sa traiesti sub presiunea marilor corporatii. Daca va simtiti in siguranta, gandindu-va ca doar in America se intampla astfel de "nenorociri", ei bine, nu. Se pare ca industria americana a fast food-ului influenteaza piata globala.
Vreti o demonstratie pe larg? Aseara a intrat in cinematografele bucurestene "Poporul fast food" ("Fast Food Nation"), o drama cu accente documentare, semnata de Richard Linklater (il stiti cel putin din "scoala de rock" si din "Inainte de rasarit"). Pe scurt, iata despre ce este vorba: Don Anderson (Greg Kinnear) este directorul de marketing al lantului de restaurante fast-food "Mickey", el este cel care a inventat hamburgerul "Big One", cel mai bine vandut produs. Un studiu independent raporteaza prezenta unor urme de fecale in "hamburgerul preferat al Americii". Asa ca Don este trimis in Cody, un oras din tinutul Colorado, sa verifice daca abatorul, principalul furnizor de carne, este atat de eficient pe cat se raporteaza. In timpul investigatiei sale, Don descopera ca acel hamburger vandut de Mickey sau de orice alt fast food nu este tocmai atat de curat si de sanatos cum s-ar putea crede. Mai mult, cei care manipuleaza carnea, care o trec prin masina de tocat si, mai departe, impacheteaza hamburgerul si il pun in mana clientilor, in mare parte, imigranti veniti din Mexic, sunt tratati execrabil si platiti prost. Linklater incearca, in "Fast Food Nation", sa se refere si la soarta lor, ca si la eforturile, de multe ori gratuite, ale activistilor anticorporatisti de a a-i convinge pe industriasi sa le ofere vitelor niste conditii, macar modeste, de trai pana cand vor ajunge la cutit.
si tocmai asta e marea problema a filmului, dupa cum o spun si criticii de peste ocean, ca regizorul incearca sa bifeze prea multe chestii, ca aduce in fata prea multe personaje si prea multe drame si ca, tocmai cand ai reusit sa intri in intimitatea unui personaj si sa empatizezi cu acesta, regizorul il face disparut. "Personajele sunt schitate. Cand a inceput sa-ti pese de unul dintre el, el sau ea dispare", spune Ruthe Stein de la "San Francisco Chronicle", care observa si ca dialogurile suna ca niste predici, astfel incat regizorul sa fie sigur ca mesajele de avertizare ajung nedeformate la consumator. Dar tot ea adauga: "Este putin probabil insa ca dupa acest film sa ti se faca pofta prea curand de orice produs fast food". Iar asta e bine, zic eu, gandindu-ma ca, dupa ce am vazut "Super size me", filmul din 2004 al lui Morgan Spurlock, hitul de pana acum in materie de campanie anti-fast-food, prietenul meu mi-a spus ca are chef sa manance urgent un hamburger.
Revista "Rolling Stone" acorda filmului patru stele din cinci: "Este mai putin o prezentare a culturii fast-food si mai mult o drama, presarata cu mister si inteligenta, despre cum aceasta cultura ne defineste viata".
"Fast Food Nation" a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2006. La mijlocul lunii noiembrie a aceluiasi an a intrat pe ecranele din America si dupa primul weekend avea deja incasari de 410.804 de dolari. Pana acum, incasarile totale ale filmului se ridica la 2,05 milioane de dolari.
Filmul este o adaptare libera a unei carti intitulate "Fast Food Nation: The Dark Side of the All-American Meal", publicata in 2001 de un jurnalist de investigatie, pe numele sau Eric Schlosser, care a contribuit si la realizarea scenariului. Daca este "adaptare libera", atunci poate cel mai intelept ar fi sa cautati pe undeva (de exemplu, pe amazon costa sub 5 dolari) cartea. Care, trebuie spus, i-a adus autorului sau o multime de premii, cele mai multe pentru investigatie jurnalistica. Mai ales ca aceasta a fost prima carte publicata de Eric Schlosser. El analizeaza nu doar circuitul carnii si al celorlalte cateva alimente de baza in industria fast food-ului, dar scoate in evidenta si conditiile mizerabile de lucru ale angajatilor, tehnicile de manipulare folosite de departamentele de marketing pentru a-si atrage o clientela din ce in ce mai frageda. Dincolo de zecile de promotii pentru copii, dincolo de impresionantele parcuri de joaca, se pare ca de departe cea mai nociva este asocierea produselor fast food cu personaje celebre din desene animate sau din filme pentru copii. Sau, asta pentru a reveni la povestea lui Mike Cameron, parteneriatele pe care scolile si liceele le semneaza cu producatorii din industrie sunt la fel de nocive. Pentru ca, in schimbul unei sume oarecare de bani, cu care, sa spunem, poate fi refacut un teren de sport, institutia respectiva se leaga la cap fara sa o doara si trebuie sa priveasca cu respect (intelegeti orice prin asta) spre minunatul brand.
si pentru ca tot se discuta la noi despre ce vor avea voie comerciantii sa vanda din toamna in sau pe langa scoli, o sa va povestesc, in incheiere, o intamplare pe care mi-a povestit-o si mie o mamica: in fiecare weekend, doamna invatatoare ii scotea pe copii in oras. Tinta plimbarii, de fiecare data, era un meniu pentru copii de la un anumit fast food. Mai mult, copiii au inceput sa ceara bani si pentru "bufetul" micilor petreceri scolaresti, care consta tot in hamburgeri si cartofi prajiti livrati de acelasi fast food. Femeia care imi povestea mie se plangea ca fetitei ei nu-i plac cartofii aia prajiti, pentru ca i se par prea sarati. si a ridicat problema in sedinta. A fost pusa la colt, cum ca astfel isi izoleaza copila. Acum imi spunea ca a aflat ca doamna invatatoare ar fi prietena cu cineva din conducerea respectivului fast food.
