2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodDinastia Kim: mit și adevăr istoric. Membrii familiei conducătoare a Coreii de...

Dinastia Kim: mit și adevăr istoric. Membrii familiei conducătoare a Coreii de Nord sunt considerați zei coborâți de pe Muntele Baekdu | DOCUMENTAR

Coreenii au un cult pentru mitologie în general. Că e vorba de Sud sau Nord, istoria lor e plină de eroi, de legende, povești nemuritoare. Neapărat nemuritoare, ca Muntele Baekdu (Muntele Alb), de unde-și trag originile conducătorii.

Nici cel mai riguros istoric n-ar mai putea desprinde adevărul de mitologie, decât dacă povestea este mai recentă. Și a dinastiei Kim este.

Practic, „zeii“ Kim au coborât de pe Muntele Baekdu în 1945 și și-au consfințit rolul etern de lideri prin Cele 10 Principii Fundamentale și prin doctrina Juche, un concept complex, care, în esență, îi zeifică pe „salvatorii rasei coreene“ din dinastia Kim, „coborâtoare de pe Muntele Baekdu“.

De coborât, Kim Ir-sen, pe numele adevărat Kim Song–ju, coborâse de pe munte, la propriu, dar cu câțiva ani înainte de a deveni Luminatul Conducător. Era liderul unei formațiuni de gherilă, ce se lupta cu japonezii, care ocupaseră zona din 1910. După ce luptătorii lui reușiseră să controleze, doar pentru câteva ore, un mic orășel de graniță, tovarășul Kim a apărut pe lista de căutare a japonezilor ca „Tigrul“ și a fost nevoit să fugă la sovietici. Renumele îi depășea deja faptele. A petrecut câțiva ani în Uniunea Sovietică, într-o tabără de antrenament, iar în 1935 și-a luat numele de Kim Il-sung, „Kim a devenit Soare“.

Ales de Lavrenti Beria

Kim Il-sung a fost ales de Lavrenti Beria, șeful poliției politice a lui Stalin, ca lider al Coreii de Nord, după ce trupele sovietice au intrat în Pyongyang la 24 august 1945, punând capăt ocupației japoneze. El a descins în portul Wonsan la 19 septembrie 1945, direct din exil, și pus în fruntea Partidului Comunist Coreean, care era înființat din 1925, dar marginalizat atât de chinezi, cât și de sovietici, pentru că era mult prea naționalist.

În 1940, Kim a fost trimis într-o tabără de antrenament în Siberia, fiind însoțit și de soția sa, Kim Jong-suk. Aici, în 1941, i s-a născut cel ce avea să-i succeadă, Kim Jong-il. Numele înregistrat de autoritățile sovietice, la 16 februarie 1941, la Viatskoie, era Iuri Irsenovici Kim. Însă când „Luceafărul“ i-a succedat tatălui, în 1994, biografia lui a suferit modificări, arătând că s-a născut în 1942, pe Muntele Baekdu, locul sacru al întemeierii dinastiei manciuriene Qing, sacru și pentru coreeni, pentru că acolo a luat ființă primul regat, în 2333 î.e.n. Nașterea lui Kim Jong-il ar fi fost vestită de o rândunică și întâmpinată de un curcubeu dublu. În plus, astrologii „au constatat“ și apariția unei noi stele, „elemente“ divine care l-au transformat în „Luceafăr“.

Este sau nu este Coreea de Nord un pericol nuclear? Pentru a fi un pericol real, nu doar la nivel declarativ, regimul de la Phenian trebuie să-și demonstreze determinarea de a folosi armele nucleare la propriu sau doar ca „element de forță“ la nivelul negocierilor internaționale.

„Vulcanii“ împărăției coreene

Kim Il-sung, fondatorul Coreii de Nord, primise titlul de „Eternul Președinte“, iar istoria începea odată cu data sa de naștere. Succesorii lui aveau să trăiască „veșnic“ în umbra acestuia, dar demni de acest loc. Kim Jong-il chiar s-a străduit să rămână o umbră, preferând să se bucure de toate privilegiile, devenind „unul dintre cei mai misterioși șefi de stat din lume“, dupa cum l-a numit CNN.

El fusese numit succesor al lui Kim Ir-sen încă din 1980, astfel ca poporul să se familiarizeze cu întemeierea dinastiei comuniste Kim, de pe Muntele Baekdu, ceea ce conferea liderilor anumite caracteristici. Este un munte vulcanic, socotit deosebit de violent în erupție, când „tobele Cerului înfricoșează marii împărați ai lumii, iar limbile de foc incendiază, ca un dragon, ținuturi îndepărtate“. Marii conducători ai regatelor coreene s-au născut aici, începând cu Dangun, fondatorul milenarului regat Gojoseon (2333 î.e.n. – 108 î.e.n.), al cărui tată era Fiul Cerului, iar mama o ursoaică transformată în fecioară. Regatele Buyeo, Goguryeo, Balhae, Goryeo și Joseon au venerat acest munte și au dat eroi legendari, a căror forță divină se trăgea din „focul dragonului“ de pe Baekdu.

„Zeul“

Legându-și originile de muntele sacru, dinastia Kim a trebuit să dovedească poporului că are „focul dragonului“, care îl apără de „împărații străini“. Întreaga putere a dinastiei comuniste se bazează pe acest mit, iar Kim Jong-il a reușit să-l implementeze la scară uriașă în armată. Ca șef de stat, a reușit să centralizeze conducerea mai strâns decât pe vremea tatălui și a izolat Coreea de Nord cu politica sa externă agresivă, împotriva „imperialiștilor“.

A reușit să aducă Partidul Comunist la același nivel naționalist-mitologic, pe care nu-l doresc nici China și nici Rusia, susținătoarele regimului. Însă a condus, ca orice lider comunist, prin rapoartele serviciilor secrete despre toți oamenii din jurul său, inspirându-le teamă de moarte, căci nu avea rețineri să ordone execuția celor ce i-au greșit. Aparițiile sale în public au devenit mai rare și atent orchestrate, astfel încât „zeul“ să fie așteptat și ovaționat, el însuși dirijând aplauzele mulțimii.

Așa cerea eticheta liderilor străvechi, cărora nimeni nu trebuia să le vadă fața. Jong-il era însă comunist și a fost puțin mai permisiv, creându-și un „look“ original, un amestec între soft punk, prin tunsoare – ras pe margini și cu ciuf la mijloc – și militar. La acestea „asorta“ din când în când ochelari fumurii și neapărat Mercedesuri, pentru că „zeul“ era pasionat de lux și eleganță.

SUA vor cere, vineri, Consiliului de Securitate ONU să adopte noi sancţiuni economice contra Coreei de Nord, în contextul riscurilor nucleare şi balistice generate de regimul Kim Jong-un, relatează Associated Press. În acest context, secretatul de stat Rex Tillerson a cerut comunității internaţionale să amplifice presiunile asupra Coreei de Nord, avertizând că eşecul acestui demers ar putea fi "catastrofal" şi subliniind că Statele Unite sunt pregătite să intervină militar împotriva regimului de la Phenian.

Kim Jong-un, „stăpânul dragonului“

Juniorul, Kim Jong-un, care i-a succedat în 2011, este copia fidelă a tatălui, însă mai pornit ca acesta să arate poporului și lumii întregi că el deține „limbile de foc ale dragonului“. Încă din prima zi a inaugurării funcției de lider suprem, Coreea de Sud a intrat în stare de alertă, Guvernul japonez a convocat o reuniune de urgență pe teme de securitate, Casa Albă a anunțat că monitorizează atent orice mișcare militară, iar China și Rusia i-au transmis micului „zeu“ să stea blând.

Nu degeaba au fost în stare de alertă liderii lumii în urma morții lui Kim Jong-il. Acesta i-a lăsat lui „Prâslea“ o armată „mitologizată“, loială într-atât, încât să execute orbește orice ordin al „stăpânului dragonului“. La 28 de ani, Kim Jong-un moștenea vaste resurse militare, care includeau arme chimice, bacteriologice și un arsenal nuclear numai bun de testat ca „tobele Cerului“ ce trebuia să-i înfricoșeze pe „împărații“ lumii. Aceștia i-au cerut imediat noului lider nord-coreean să respecte angajamentele cu privire la armele nucleare. Chiar în ziua când a fost anunțată moartea lui Kim Jong-il, Coreea de Nord a efectuat teste balistice. Și de atunci, tot așa o ține.

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă