UPDATE 16,00: Evoluția dobânzilor și a cursului de schimb ar putea avea la bază influențe de pe piețele externe, care se pregătesc de sfârșitul epocii dobânzilor joase, iar la acestea se adaugă o tendință de depreciere specifică perioadei de toamnă, susține Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Națională a României, citat de Agerpres.
"Suntem în 2017, septembrie. Ne uităm cum a evoluat ROBOR-ul de-a lungul acestei luni începând de la 1 septembrie și până astăzi, 29. O să vedem că s-a plecat de jos, în sensul că ratele au fost zile întregi în această lună sub 1%. Exact la jumătatea lunii, în 15 septembrie, s-a tras linie, a fost marcat atingerea nivelului de 1% și apoi ROBOR-ul (la trei luni n.r.) a început să crească accelerat. De la 1% la 1,04%, apoi la 1,05%, 1,06%, la 1,11%, 1,14%, 1,25%, 1,46%, 1,58%, astăzi. În general la noi, când se produc astfel de creșteri, se produce o agitație. Sunt voci care spun imediat iată sunt creșteri mari, ROBOR-ul va determina o reașezare a dobânzilor la creditele în derulare, oamenii vor plăti mai mult, cei care au credite și așa mai departe. Fără să înțelegem exact ce se întâmplă s-ar putea ca în fața acestor voci zgomotoase să intervină un soi de îngrijorare, dar ia să vedem ce se întâmplă în realitate. În primul rând, pe toată planeta, din America până în Japonia sunt tendințe care arată că epoca dobânzilor joase, unele foarte joase, la nivelul zero, se cam încheie", a explicat Vasilescu.
Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins nivelul de 1,58%, cel mai mare din ianuarie 2015 până în prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR), scrie news.ro.
Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Indicatorul a mai atins această valoare în 21 ianuarie 2015. În 25 octombrie 2016, indicele avea valoarea de 0,69%.
Acesta a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%. Miercuri, indicele a atins nivelul de 1,25%, iar joi a ajuns la 1,46%.
Totodată, indicele Robor la 6 luni a crescut până la nivelul de 1,69%, cel mai mare nivel din octombrie 2015.
Şi acest indicator a crescut accelerat în ultimele zile. El a atins nivelul de 1,35% miercuri, iar joi a ajuns la 1,57%, mai arată news.ro.