8.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecialDoar 10% din tranzacţiile imobiliare se fac cu certificat energetic

Doar 10% din tranzacţiile imobiliare se fac cu certificat energetic

Pe plan european, se aprobă continuu măsuri privind reducerea consumului de energie şi se aplică şi sancţiuni pentru risipitori. În România însă nu se respectă nici legislaţia actuală, în care certificatul energetic este obligatoriu la vânzare sau închiriere, iar rata de aplicabilitate este de 10%, potrivit conf.univ.dr.ing. Cătălin Lungu, vicepreşedinte AIIR-FVB.

În plus, din cei 1.122 auditori energetici acreditaţi la nivel european doar jumătate sunt activi, potrivit unui sondaj naţional realizat de AIIR (Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din România).

De ce este importantă clasificarea clădirilor din punct de vedere energetic şi ce modificări se pot aduce unei locuinţe, pentru a-i scădea consumul de energie aflaţi în interviul conf.univ.dr.ing. Cătălin Lungu, vicepreşedinte AIIR-FVB, din emisiunea Casa Perfectă, de la RFI.

Cele mai citite

Premierul Slovaciei acuză o tentativă de lovitură de stat: Consiliul de Securitate convocat de urgență

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a convocat Consiliul Național de Securitate, susținând că există un plan de lovitură de stat în Slovacia. Potrivit unui raport al...

România, printre cei mai mulțumiți europeni în ceea ce privește calitatea vieții, conform Eurostat

România se află printre țările europene cu cel mai mare nivel de satisfacție față de calitatea vieții, cu un scor mediu de 7,7 puncte...

Mica Unire: Programul magazinelor și băncilor pe 24 ianuarie 2025

Pe 24 ianuarie 2025, România celebrează Mica Unire, un eveniment istoric de mare importanță. Această zi este declarată liberă prin lege, iar multe instituții...
Ultima oră
Pe aceeași temă