-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialDNA cere un nou mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiță

DNA cere un nou mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiță

Magistrații Tribunalului Prahova iau în discuție, luni, propunerea de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA Ploiești pe numele lui Sebastian Ghiță. Această decizie este luată pe numele mogulului de presă în cel mai nou dosar de corupție deschis pe numele acestuia. Sebastian Ghiță este cercetat pentru trafic de influență, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat, potrivit News.ro.

De asemenea, în același dosarul sunt cercetați și directorul Teamnet, Bogdan Padiu, și administratorul Asesoft, Cristian Anastasescu, pentru care Curtea de Apel Ploiești se va pronunța cu privire la contestația DNA față de control judiciar.

Judecătorii de la Tribunalul Prahova decid, luni, dacă admit sau nu propunerea DNA Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare în lispă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă, în al cincilea dosar de corupţie în care acesta este urmărit penal pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor şi constituire de grup infracţional organizat.

Săptămâna trecută, DNA a cerut emiterea unui nou mandat de arestare pe numele fostului parlamentar, dispărut în luna decembrie şi dat în urmărire internaţională, dar şi pe numele a doi dintre apropiaţii acestuia, respectiv al adminsitratorului SC Asesoft International, Cristian Anastasescu, şi a directorului SC Teamnet, Bogdan Padiu.

În cele prezentate de procurori, se pare că Sebastian Ghiță ar cerut și ar fi primit suma de 4.118.388 lei de la reprezentanții unor firme, după unele relații comerciale fictive cu Teamnet. În schimbul acestei sume de bani, Ghiţă a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, respectiv din cadrul S.C. Transelectrica S.A., în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii, mai exact fără impedimente la efectuarea plăţilor, a şapte contracte încheiate de către societatea respectivă cu Ministrul Economiei şi Transelectrica. Valoarea totală a celor şapte contracte încheiate cu societatea respectivă a fost de 14.511.883 euro, menţionează DNA.

“În perioada 2007 – 2008, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale și ar fi primit de la aceștia, în mod indirect, suma de 4.118.388 lei, prin simularea unor relații comerciale între societatea respectivă și S.C. Teamnet International S.R.L., constând în achiziționarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi promis că își va exercita influența asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, respectiv din cadrul S.C. Transelectrica S.A., în vederea atribuirii și derulării în bune condiții (fără impedimente la efectuarea plăților) a 7 (șapte) contracte încheiate de către societatea respectivă cu cele două instituții publice precizate anterior. Valoarea totală a celor 7 contracte încheiate cu societatea respectivă a fost de 14.511.883 euro”, precizează DNA.

Aceasta nu este singura lucru de care este acuzat fostul deputat. Procurorii mai spun că el ar fi primit sume de bani cuprinse între 5.957.651 lei și 22.516.573 lei.

„În perioada 2013 – 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale și a primit de la aceștia, în mod indirect, suma de 5.957.651 lei, prin simularea unor relații comerciale între societatea respectivă și două societăți comerciale, între care și S.C. Asesoft Technologies S.R.L., constând în achiziționarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi promis că își va exercita influența asupra factorilor decizionali din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în vederea atribuirii contractului finanțat din fonduri publice având ca obiect implementarea sistemului informatic integrat Sistemul Național „Dosarul Electronic de Sănătate” (DES).

DNA susţine de asemenea că, în perioada 2007 – 2014, Sebastian Ghiţă a pretins de la reprezentanţii unei alte societăţi comerciale, şi a primit în mod indirect, suma de 22.872.321 lei, prin simularea unor relaţii comerciale între societatea respectivă şi alte patru societăţi, între care S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT.

În perioada 2007 – 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi pretins de la reprezentanții unei alte societăți comerciale, și ar fi primit în mod indirect, suma de 22.872.321 lei, prin simularea unor relații comerciale între societatea respectivă și alte patru societăți, între care S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., constând în achiziționarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi promis că își va exercita influența asupra factorilor decizionali și funcționarilor publici din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, C.N.A.S., Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Consiliului Județean Tulcea, Consiliului Județean Brașov, în vederea atribuirii și derulării în bune condiții (fără impedimente la acordarea plăților) a contractelor finanțate din fonduri publice încheiate cu societatea respectivă.

Concret, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi promis că va interveni pe lângă membri ai guvernului și pe lângă funcționari publici cu funcții decizionale, atât în vederea atribuirii și derulării în bune condiții a contractelor finanțate din fonduri publice, cât și în vederea deblocării unor plăți pentru contracte deja existente, încheierea unor contracte și acte adiționale, dar și pentru alocarea unor fonduri bănești pentru viitoare contracte în domeniul IT.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă este acuzat şi că în perioada 2013 – 2014, după ce a obţinut mandatul de parlamentar, a pretins de la reprezentanţii a două societăţi comerciale şi a primit de la aceştia, în mod indirect, suma de 22.516.573 lei, prin folosirea unor proceduri de subcontractare şi simularea unor relaţii comerciale între una dintre cele două societăţi şi S.C. Teamnet International S.A.

În perioada 2013 – 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi pretins de la reprezentanții a două societăți comerciale și ar fi primit de la aceștia, în mod indirect, suma de 22.516.573 lei, prin folosirea unor proceduri de subcontractare și simularea unor relații comerciale între una dintre cele două societăți și S.C. Teamnet International S.A. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi promis că își va exercita influența asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în vederea atribuirii contractului în valoare de 166.782.737 lei, încheiat în anul 2014 între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Mediu” și asocierea formată din 5 societăți comerciale.

În urma primirii banilor, disimulați sub forma unor operațiuni fictive derulate de S.C. Teamnet International S.A. cu alte societăți IT, o sumă de 24.620.988 lei ar fi fost folosită de prima societate menționată pentru creșterea artificială a cifrei de afaceri, în scopul determinării reprezentanților Băncii Mondiale să achiziționeze acțiuni la această societate și să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro”

Procurorii mai spun că grupul infracțional ar fi fost condus de inculpatul Sebastian Ghiță, iar Padiu Bogdan și Anastasescu Cristian ar fi avut atribuții “de a obține foloase materiale din săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani”

“În baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2007 – 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, împreună cu inculpații Padiu Bogdan și Anastasescu Cristian ar fi disimulat adevărata natură a provenienței sumelor de bani menționate anterior, prin înregistrarea, în evidențele contabile, a unor operațiuni comerciale fictive având ca obiect pretinse prestări de servicii IT, de către S.C. Teamnet International S.A., S.C. Asesoft International S.A. și alte firme aparținând aceluiași grup, cunoscând că banii provin din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență.

Totodată, începând cu anul 2010, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, împreună cu inculpații Padiu Bogdan și Anastasescu Cristian ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat care ar fi continuat să își desfășoare activitatea până în anul 2014.

Grupul infracțional ar fi fost inițiat și condus de către inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, iar ceilalți doi ar fi avut atribuții bine definite și repartizate pe membri în cadrul grupului, scopul fiind acela de a obține foloase materiale din săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani.

Grupul ar fi avut o structură ierarhică, iar în ceea ce privește sarcinile membrilor, acestea erau următoarele: 

– Ghiță Sebastian Aurelian ar fi fost acela care a inițiat constituirea grupului infracțional organizat și ulterior ar fi avut rolul de a pretinde sume de bani reprezentanților unor firme IT, în scopul facilitării obținerii de contracte finanțate din fonduri publice și derulării în bune condiții a acestora;

– Padiu Bogdan, în calitate de reprezentant al S.C Teamnet International S.A. și inculpatul Anastasescu Cristian, în calitate de reprezentant al S.C Asesoft International S.A., ar fi avut rolul să asigure primirea sumelor de bani pretinse de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian și să le introducă într-un circuit financiar, dându-le o aparență de legalitate, prin dispunerea și/sau semnarea unor documente justificative fictive.

Inculpaților Padiu Bogdan și Anastasescu Cristian li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpații Padiu Bogdan și Anastasescu Cristian, urmează a fi prezentați la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. 

Totodată, Tribunalul Prahova va fi sesizat și cu propunerea de luare a măsurii de arestării preventive în lipsă a inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian.”

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă